Oamenii au contestat măsura la Curtea de Apel, însă magistrații suceveni au dispus plasarea lor în arest la domiciliu și i-au obligat să nu comunice între ei și nici cu fiica lor, Camelia Cobzaru, plasată și ea în arest la domiciliu, notează Monitorul de Botoșani.

Cei trei fac parte din aceeaşi familie şi locuiesc la aceeaşi adresă. Decizia instanţei i-a luat prin surprindere şi pe anchetatori, deoarece nu știu cum ar putea verifica dacă cei trei respectă obligația.

„Este aceeaşi casă, dar locuiesc în camere diferite”, au precizat anchetatorii.

Cei doi soți din Dorohoi și fiica lor au fost ridicați pe 17 mai, în urma unei operațiuni a procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Botoşani. Potrivit anchetatorilor, în perioada martie – aprilie 2017, cei trei au procurat produse cu efect psihoactiv. Etnobotanicele erau ambalate pentru a fi distribuite și vândute consumatorilor pe piața neagră.

Substanţele erau vândute din casa familiei din Dorohoi cu 10 lei bucata. În urma percheziţiilor, mascații au găsit circa 80 de grame de substanţe psihoactive, pe care le-au ridicat în vederea confiscării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News