Harley Morgan (19 ani) și Rhiannon Boudreaux (20 de ani) au murit în localitatea Orange, la câteva minute după ce spuseseră „Da” în fața ofițerului stării civile, a notat cnn.com.
După oficierea ceremoniei, tinerii s-au urcat într-o mașină și au ieșit pe Autostrada 87. Un trailer care transporta un camion a intrat în plin în mașina lor și a făcut-o praf.
În spatele mașinii celor doi se afla un vehicul în care erau mama și sora ginerelui. Acestea au văzut direct tragedia.
„Am văzut cum a murit copilul meu”, a spus mama lui Harley Morgan. „Încă mai am pe haine sângele lui, pentru că am încercat să-l scot din tre fiare”, a mai spus femeia.
„Această imagine mă va urmări tot restul vieții. Nu o voi uita niciodată. Voi vedea acel camion care mi-a lovit și mi-a ucis copilul în fiecare noapte cât voi mai fi pe pământ!”, a mai declarat Kennia Morgan.
Cei doi aveau programată nunta pe 20 decembrie.