Doi tineri din Galati au fost internati cu diagnosticul botulism la Institutul de Boli Infectioase ‘Matei Bals din Bucuresti, dupa ce au consumat conserve de pate produse de o societate din Tulcea.
Este vorba de o studenta la Jurnalism, din Galati, care a achizitionat conserva de la un magazin din cartierul central Mazepa. Dupa ce a consumat-o, fata a acuzat tulburari digestive, febra si simptome neurologice.
Specialistii Inspectiei Sanitare de Stat, precum si medicii veterinari, au prelevat imediat probe pentru a depista focarul.
Mai grav este ca, la magazinul de la care a fost cumparata conserva, nu a mai fost gasit nici un produs similar, toate fiind deja vandute, ceea ce ingreuneaza considerabil ancheta.
Conservele erau produse in Tulcea
Al doilea suspect de botulism, al carui diagnostic a fost confirmat, este un tanar de 29 de ani, tot din Galati, care a consumat acelasi tip de conserva din Tulcea. ‘Starea celor doi este buna, stabila. Vor avea nevoie insa de cel putin 20 de zile de spitalizare, ne-a declarat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, din cadrul Institutului Matei Bals. Numarul bolnavilor de botulism din judetul Galati a ajuns astfel la cinci, toate conservele consumate in cele cinci cazuri provenind din judetul Tulcea.