Autoturismul era condus de tânărul de 20 ani, din comuna Negrileşti, același județ, iar la un moment dat, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea părţii carosabile.
În urma accidentului atât conducătorul auto, cât şi un tânăr de 18 ani, pasager în autoturism, au suferit mai multe leziuni, fiind transportaţi la spital.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, informează Monitorul de Galați.
În urmă cu două zile, tot în Galați, doi oameni au murit, iar alți doi sunt în stare gravă, după un teribil accident. Mercedesul în care se aflau a intrat sub o betonieră.
În ce țară sunt organizate secții de vot chiar și în inima junglei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce partid politic deține recordul pentru cea mai lungă guvernare în cadrul unei democrații moderne, menținându-se la putere aproape neîntrerupt vreme de 55 de ani?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara care a acordat femeilor drept de vot abia în 2015, dar doar pentru alegeri locale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost una din primele forme de vot secret din antichitate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
A vrut să scape de închisoare, dar s-a condamnat la moarte. Cursa nebună făcută de femeia din Caranşebeş, care a sfârşit sub un camion
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare