Incidentul s-a petrecut în apropierea Stadionului Lia Manoliu din Bucureşti, în zona bulevardului Basarabia. Totul s-a petrecut la puţin timp după miezul nopţii, iar unul dintre locatarii blocului lăngă care era parcată maşina spune că au fost 9-10 incendiatori, toţi înarmaţi cu bâte, conform unor surse ziare.com.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Diana Sarca, cei doi tineri, în vârstă de 23 şi, respectiv, 27 de ani, sunt internaţi la spitalul de Urgenţă Floreasca, cu arsuri de dierite grade. Medicii spun că aaceştia sunt în stare gravă şi că unul dintre ei se zbate între viaţă şi moarte, având arsuri pe toată faţa. Din primele cercetări se pare că atacul a fost unul cu coctailuri Molotov.