Jessica OConnor și Dion Reynolds au plecat în Parcul Național Kahurangi, al doilea cel mai mare parc național din Noua Zeelandă, pe data de 9 mai, într-o aventură estimată la o durată de 6-7 zile, a notat BBC.

Din cauza ceţii, la un moment dat, cei doi şi-au pierdut echilibrul şi au căzut, fiind răniți. Tânăra, instructor de caiac, s-a lovit la spate, iar tânărul, de meserie bucătar, şi-a luxat glezna.

Imediat după incident, cei doi au reuşit să găsească o zonă cu apă, au aprins un foc şi au rămas acolo. Aveau mâncare suficientă pentru aproximativ o săptămână, dar căutarea a început abia pe 18 mai.

După 9 zile de căutări şi aproape 19 de când au plecat de acasă, speranţele ca tinerii să fie găsiţi se diminuaseră.

Dar astăzi, salvatorii aflaţi într-un elicopter care survola zona au remarcat un fum şi s-au apropiat, găsindu-i în viaţă.

Şeful operaţiunii de salvare a spus că perechea era OK, dar că cei doi nu mâncaseră de câteva zile şi, în plus, au fost nevoiţi să îndure ploile abundente şi temperaturile scăzute.

„Au făcut ce trebuie. Au rămas pe loc și s-au făcut vizibili”, au explicat autorităţile din Noua Zeelandă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News