„A. George, de 25 de ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Bulgaria, pe fondul vitezei excesive, într-o curbă, a pierdut controlul autoturismului şi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi a pasagerului din dreapta, G. Mădălin Marin, de 26 de ani, din municipiul Călăraş”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, subinspector Mihaela Adriana Stan.

Potrivit acesteia, conducătorul auto avea permis de conducere, iar cei doi, la momentul producerii accidentului, nu purtau centurile de siguranţă. Autoturismul a fost avariat în proporţie de 100%.

 
 

Urmărește-ne pe Google News