Doi tineri soți din Jurilovca produc miere din izmă de baltă: „A fost o surpriză și pentru noi!”

Un sfat de la un pescar

„În 2011 m-am apucat de apicultură, la sfaturile unui pescar care avea și stupi. Mi-a zis că e o meserie frumoasă, relaxantă. Și-am zis să încerc și eu. A fost așa, ca o provocare”. Acum partea de relaxare e foarte probabil să fi dispărut pentru Cătălin.

Averea din grădină a ajuns la 100 de stupi și cei doi tineri au reușit să-și distribuie mierea nu doar la târguri de profil și festivaluri locale, ci și în hoteluri și restaurante.

Lipoveanca și bucureșteanul de la fabrica de pește

A fost nevoie de fonduri europene și de multă încăpățânare pentru ca micul brand de familie să prindă contur și consistență. Să aibă propriul lui loc în comunitatea care a devenit, mai ales după pandemie, adevărat magnet pentru turiști.

Născută într-o familie de lipoveni din Jurilovca, Gentilia, 41 de ani, a absolvit Facultatea de Litere, Română-Franceză, la Universitatea din Iași. Cătălin, 42 de ani, este bucureștean. Născut, crescut în Capitală, unde a absolvit și Ecologia, la Universitatea București. După facultate, s-a angajat la o fabrică de pește din comuna Jurilovca. Unul dintre motivele alegerii acestui loc de muncă era că avea bunici în zonă, în satul Vișina. Nu mai cheltuia pentru casă și masă.

Fabrica amplasată în portul Jurilovca a avut câțiva ani buni de glorie. Apoi s-a schimbat patronatul. Au venit alți șefi, cu alte idei despre comerț. Producția a crescut, pentru a face față comenzilor tot mai mari, dar calitatea a scăzut. Iar după ce a scăzut calitatea, s-au împuținat și comenzile. Iar fabrica s-a închis. În prezent, din ea a mai rămas doar o hală pustie și albă.

Cătălin plecase de mult din fabrică, atunci când a venit falimentul. Își găsise alt loc de muncă și alte îndeletniciri. I-a organizat pe pescarii locali, pentru ca aceștia să-și apere mai ușor drepturile. A fost ales președintele Asociației de Pescari Golovița, deși el, unul, e doar pescar amator. A întâlnit-o pe Gentilia. A lăsat definitiv Bucureștiul în urmă. Și-a întemeiat o familie și s-a stabilit în satul bunicilor.

Pe cât de tăcut e Cătălin, pe atât de volubilă e Gentilia. Împreună, seamănă un pic cu perechea de scalari din „În căutarea lui Nemo”. Doar că Gentilia, mamă de gemeni, are o memorie bine antrenată și o atenție distribuită și spre viața de familie, și spre detaliile de pe eticheta borcanelor cu miere.

Centru de îmbuteliere, cu fonduri europene

Cătălin se ocupă de apicultura în sine. De stupi, de albine, de rame, de tratamente, de hrană, de recoltat. „Nu există reușită în domeniul ăsta fără perseverență și pasiune. Cătălin e foarte pasionat de apicultură, învață, încearcă lucruri noi. E mereu în contact cu alți apicultori, schimbă informații între ei”, povestește soția lui.

„Află ce progrese s-au făcut în domeniu. De exemplu, albina carpatină nu mai e considerată ca fiind foarte organizată și productivă. Așa că oamenii de știință au selectat și au obținut un soi nou, albina nemțească. Nu e chiar nemțească, e doar o albină mai disciplinată”.

Când stupii s-au înmulțit peste măsură, Cătălin le-a găsit un spațiu în grădina tatălui său, care s-a întors și el Vișina. Tot în curtea tatălui, tânărul apicultor a construit și centrul de îmbuteliere și depozitare a mierii.

Din bani europeni și cu mari sacrificii financiare a fost amenajat acest centru, spune Gentilia, ducând mâna la inimă. Au achiziționat și o instalație semiautomată de pus mierea în capsule. Și astfel mierea de Jurilovca ajunge, de câțiva ani, pe mesele câtorva hoteluri, din Tulcea și Constanța.

„Nu urmărim cantitatea”, explică Gentilia. „Cred că vom rămâne la o sută de stupi, nu mai mult. O sută douăzeci. Nu e ușor, dar avem pasiunea. E nevoie de implicarea întregii familii într-o astfel de întreprindere”.

Ateliere și degustări pentru copiii din comună

Ceea ce își doresc cei doi soți e să aibă o afacere care pune pe primul loc relația cu clienții, nu profitul. Iar relația cu clienții să fie una directă, personală. Oamenii să primească, pe lângă miere, și înțelesurile ei.

În stupină, Gentilia invită periodic copiii din comună și, la o degustare de faguri, îi învață despre albine, despre albinărit și despre dulcele sănătos cu arome de flori.

Tei, salcâm, rapiță, floarea-soarelui și polifloră. „Astea sunt specialitățile noastre. Acum doi ani, am reușit să producem și miere din izmă de baltă”. Izma e un fel de mentă sălbatică. Are un moț de flori liliachii. Prin urmare, mierea recoltată după ce stupii au fost mutați pe malul apei a avut o nuanță lila. „A fost o surpriză și pentru noi. Cei care au cumpărat miere din asta au fost foarte încântați și ne-au mai cerut. S-a terminat foarte repede producția”.

„Al treilea copil al nostru”

Mierea familiei Balaban a primit și un nume: Milena. „Câteodată, spunem că mierea e al treilea copil al nostru. E un nume care are drept rădăcină un cuvânt care, în limbile slave, înseamnă drag, iubit, scump. E o denumire care te duce și într-o zonă de alint, e deschisă și prietenoasă, așa cum încercăm să fie relația cu clienții noștri”, spune Gentilia.

Pe umerii soției a căzut complicata misiune a marketingului. Riscul e să rămâi cu mierea în cămară, dacă n-o faci cunoscută și altora. „Am căutat un grafician, care să ne deseneze logo-ul. A fost incredibil de greu de găsit unul care să asculte și să țină cont și de părerile noastre. Până la urmă, un prieten din Iași, pe care îl știam din timpul studenției, a creat pentru noi această imagine: o albină cu aripioare în formă de frunze”.

„Pe lângă hoteluri, avem cereri și de la restaurante, care folosesc mierea pentru diverse preparate. Limonadă, de exemplu. Atunci o ambalăm în bidoane de cinci litri. Sunt clienți care preferă borcanele, sunt clienți care preferă să cumpere la sticlă. Ne adaptăm”. Gentilia arată spre rafturile cu recipiente de tot felul, pe care e lipită eticheta cu Milena și albinuța verde.

„Se tot amână Mierea în școli”

Cătălin se declară mulțumit de programul Ministerului Agriculturii pentru apicultori. „Nu e perfect, dar te ajută, cu rame, cu material genetic, cu lăzi. Ceea ce cred eu că ne-ar folosi e lansarea programului Mierea în școli. Se tot vorbește despre asta, dar se tot amână. În comunitatea noastră sunt mulți apicultori. Din ce știu, în jur de 9.000 de familii de albine sunt înregistrate la Primăria Jurilovca. Am putea să le oferim copiilor produse sănătoase, să-i educăm de mici să aprecieze produsele locale”.

„Pot să-mi dau seama, totuși, de ce nu e pornit programul”, intervine Gentilia. „Un corn lasă câteva firmituri. Dar mierea unge și banca, și cărțile, și hainele, și degetele”. E și ăsta un argument. Un adevărat haos ca în reclamele la detergenți s-ar declanșa dacă ar ajunge capsulele cu miere în mânuțe nepricepute.

Comuna cu identitate de brand

Cu 3.700 de locuitori și peisaje ca-n Deltă, Jurilovca, aflată la aproximativ 3 ore de mers cu mașina de București, e prima comună din România care și-a construit o identitate de brand. Și-a lansat, în martie, propriul site care să atragă turiștii. Dar această culme digitală vine după ani în care primăria comunei a atras bani europeni sau guvernamentali pentru refacerea portului și a infrastructurilor de bază: apă, canal, asfalt. Urmează și gazul.

Producătorii locali, precum soții Balaban, sunt prinși, astfel, într-o etichetă mai mare și mai ușor de rostogolit pe piață: „made in” Jurilovca.

„Am discutat între noi și vrem să facem să funcționeze coșul de produse local. Vine un turist la mine să achiziționeze miere. Îi recomand să achiziționeze și alte produse locale. Avem migdale de Jurilovca, diferite vinuri locale, produse lactate de la crescătorii de animale, dulceață și siropuri de trandafiri… Nu mai vorbesc despre produsele din pește. Avem o fabrică de semipreparate din pește… Turiștii sunt încântați de ce gustă la noi și povestesc mai departe”, spune Cătălin.

Pentru ca produsul local să fie valorificat, e nevoie de analize periodice de calitate, de inspecții periodice, de un spațiu de producție autorizat de Direcția Sanitar-Veterinară. Gentilia crede că efortul acesta nu e doar o corvoadă birocratică, e un semn de respect față de clienți.

„Mulți producători ezită, din păcate, să facă acești pași. Mierea noastră e pusă în borcane așa cum o scoatem, direct din stup. E foarte important momentul când o recoltăm. După ce e depusă în fagure și sigilată, mierea intră într-un proces de maturare. Există un dispozitiv care măsoară gradul de umiditate al mierii. În funcție de acest grad, mierea mai trebuie lăsată o zi sau două în stup. Albinele bat repede din aripi ca să ventileze mierea, de aceea și auzim acel zumzet continuu”.

„E responsabilitatea noastră să le explicăm oamenilor”

După 14 ani, Gentilia a ajuns să știe o mulțime de aspecte tehnice ale muncii în stupină. Cu toate astea, insistă că soțul e specialistul familiei.

„Eu sunt cu partea de comunicare. Analizele arată dacă mierea și-a păstrat proprietățile sau dacă a fost procesată și nu mai are aceleași beneficii pentru sănătate. E responsabilitatea noastră să facem acest efort. Să ne supunem analizelor și să le explicăm oamenilor diferența dintre mierea curată și mierea procesată. Mergem cu prezentări în școli, în grădinițe. Deschidem stupina pentru copii perioada verii. Sunt clienți care păstrează mierea în frigider sau care ne întreabă dacă acele cristale de zahăr de la buza borcanului sunt impurități”.

„Apicultura e un domeniu din ce în ce mai dificil”, adaugă Gentilia. Soțul ei, care s-a echipat să ne arate cum funcționează instalația de încapsulat, o aprobă din cap. „Pentru că verile sunt mai secetoase, pentru că după perioadele de secetă, vin perioade cu vânt puternic sau cu ploi. Sunt elemente imprevizibile. Înflorirea la salcâm durează, în medie, o săptămână. Dacă în perioada asta vremea nu e prielnică, producția de miere e compromisă. Așa e când lucrezi cu natura”.

„Producția de miere e în scădere”

Nu e doar natură-natură, e și ceva natură umană la mijloc, cu industriile aferente. Schimbările climatice aduc cu ele fenomene meteo extreme, care decimează populația polenizatoare a planetei.

„De la an la an, nu ai de unde să știi dacă stupii vor fi puternici și sănătoși. Cu toate că le cunoaștem de harnice și eroice, albinele sunt creaturi mici și firave. Există boli, există dăunători, există pesticide. Când deschizi un stup, poți să-ți dai seama de ce se întâmplă acolo. Dacă e o boală, un dăunător. Dar când e vorba de pesticide, nu vedem imediat efectul. Nu ne dăm imediat seama de ce mor albinele. Efectul e pe termen lung. Nu am avut astfel de probleme până acum, dar nu se știe niciodată”.

Dacă se împuținează albinele, se împuținează, firește, și produsul activității lor. Iar pentru micii producători, precum soții Balaban, consecințele se resimt rapid.

„Producția de miere, de la an la an, e în scădere. Efortul de a produce miere este tot mai mare. E nevoie de foarte multă atenție. Cătălin încearcă să-și întărească stupii prin metode naturale. Nu poți să ai continuitate în acest domeniu dacă nu ești extrem de disciplinat, riguros, dacă nu înțelegi că sunt lucruri care trebuie făcute în stupină la momentul lor. O zi mai târziu poate fi prea târziu”.