„Urşii de la Platou, capturaţi! 2 dintre cei 3 urşi (ursoaica şi un pui) din familia care frecventa Platoul Corneşti şi zona Grădinii Zoologice au fost capturaţi azi-noapte. A fost o intervenţie dificilă, însă Asociaţia de vânători împreună cu membrii echipei de intervenţie au reuşit să finalizeze această operaţiune cu succes”, a transmis, marţi, Primăria Târgu Mureş.

Sursa citată a precizat că în zilele următoare se va interveni pentru prinderea celui de-al treilea urs.

„(…) Până la finalizarea procedurilor de capturare şi relocare a exemplarelor de urşi rămaşi, rugăm, în continuare, populaţia să evite folosirea pistei de alergare de pe Platoul Corneşti, mai ales seara şi noaptea”, a mai transmis primăria.

Instituţia face apel la toţi cei care constată apariţia unui animal în zonă să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Încă de la începutul lunii februarie, Primăria Târgu Mureş a avertizat populaţia că o ursoaică cu doi pui intră frecvent în Grădina Zoologică, dar de cele mai multe ori nu au provocat pagube.

 
 

Urmărește-ne pe Google News