Rolul principal în drama BBC este jucat de actrița Anca Dumitru, cunoscută în România pentru rolul Geaninei din Las Fierbinți, în timp ce actorul Allen Leech, din Downton Abbey și Bohemian Rapsody, joacă rolul detectivului care a ajutat-o pe româncă să scape de cei care o țineau prizonieră.
Scenariul filmului a fost scris de Gwyneth Hughes cel care a scris și celebrele The Girl și Vanity Fair.
„Când am citit scenariul, mi-a dat seama că era un subiect despre care nu știam nimic, și totuși se află chiar sub ochii noștri, la vedere. Experiența Anei face lumină asupra adevărului șocant al traficului de persoane și a sclaviei umane în Marea Britanie.
Detectivul Dougie Grant a fost unul dintre ofițerii cheie din anchetă și a fost un privilegiu să-l joc”, a declarat Leech într-un interviu pentru Daily Mail.
Povestea lui Anei este un thriller tensionat care subliniază provocările de a controla această formă de sclavie modernă și arată cât de mulți bani sunt făcuți în acest tip de afacere.
„Din cercetările pe care le-am făcut, grupurile de traficanți de persoane vizează fetele care locuiesc la comun în apartamente unde au deja un membru implantat și care le dă informații despre acestea”, mai spune actorul.
Povestea Anei o româncă răpită de pe străzile din Londra și obligată să se prostitueze timp de nouă luni în bordeluri din Irlanda și Irlanda de Nord a fost prezentată de BBC News. În această perioadă, românca a trăit un adevărat coșmar. A fost bătută, arestată, iar de multe ori toți cei care i-au auzit povestea nu au vrut să o ajute. Mai mult, românca a fost la un pas să ajungă în Orientul Mijlociu.
Puteți citi tot ce a pățit tânăra româncă a cărei poveste este spusă în Doing Money în articolul Româncă răpită în Londra, forțată timp de nouă luni să se prostitueze: „Clienții știau că suntem forțate să stăm acolo, dar nu le păsa”.
Citește și: