Moneda naţională s-a apreciat în raport cu euro, care a fost calculat de BNR la 4,8851 de lei, în scădere cu 0,02 bani faţă de cotaţia precedentă, de 4,8853 de lei.
În același timp, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,9225 de lei, în creştere cu 4,11 bani (+0,84%), comparativ cu ziua precedentă, când s-a situat la 4,8814 lei.
Pe pieţele internaţionale, moneda euro a coborât din nou astăzi, 23 august, sub pragul simbolic de un dolar, atingând un minimum al ultimelor două decenii, a relatat Agerpres. Motivul este reprezentat de temerile că şocul energiei va menţine inflaţia ridicată şi va spori riscul unei recesiuni în Europa.
Pe 12 iulie, pentru prima dată de la intrarea în circulație a monedei europene în 2002, cursul de schimb dintre euro și dolarul american, de pe piața internațională, a ajuns la același nivel, a relatat CNN.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!