Prea Fericitul Patriarh Teoctist a plecat dintre noi dupa ce peste doua decenii a pastorit Biserica Ortodoxa Romana. Au fost, mai ales primii ani, unii dintre cei mai grei din istoria bisericii, ani in care statul totalitar redusese la tacere vocile preotimii, darama biserici. Barbaria s-ar fi dezlantuit si mai mult, fara intelepciunea si tactul cu care Patriarhul si alti inalti prelati, dar si rezistenta mocnita a enoriasilor nu i-ar fi fost opreliste. I s-a reprosat Intai Statatorului ca a facut concesii, ca n-a fost destul de aprig in lupta sa. Posibil. Dar cine a aruncat astfel de pietre asupra-i cat sacrificiu de sine a probat? Greu de spus cum ar fi evoluat BOR dupa 1990 cu alt patriarh in fruntea-i. Intr-o vreme, insa, de bulversari politice, de framantari sociale, de riscuri nationale, Teoctist a izbutit sa redea ortodoxiei romane, inclusiv celei de peste Prut, statutul si demnitatea. Si nu doar. Demersurile sale ecumenice, sustinute si de autoritatea si intelepciunea Papei Ioan Paul al II-lea, au dus la atenuarea unor conflicte intre cele doua mari biserici, dupa cum dialogul cu celelalte confesiuni din tara a dus la o remarcabila catalizare a eforturilor in sensul pacii, intelegerii si conlucrarii benefice Cetatii in intregul ei.
Patriarhul Teoctist n-a fost doar un desavarsit inalt ierarh al BOR. A fost, in egala masura, un iubitor al tuturor oamenilor, dincolo de credinta lor. Aceasta-i mostenirea imensa pe care trebuie sa o cinsteasca si sa o duca mai departe succesorul sau. Cine va fi acesta? Procesul electiv se va desfasura sub semnul credintei sau al unor jocuri de culise care, jalnic, au si inceput? Va sti Sfantul Sinod sa puna Biserica si Tara mai presus de orgolii si interese meschine, chiar politice? Vom afla cat de curand.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!