Preotul Argatu conducea marți un automobil când a intrat într-un stâlp pe pe raza satului Onișcani, din comuna Filipești (județul Bacău), scrie publicația Monitorul de Vrancea. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru acesta.
Originar din satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, părintele Argatu era unul dintre cei cinci copii ai duhovnicului Ilarion Argatu, o figură ilustră a Bisericii Ortodoxe, urmărit de Securitate vreme de 16 ani, iar ulterior devenit celebru pentru faptul că a exorcizat sute de persoane.
Alexandru Argatu fusese hirotonit ca preot pe 30 ianuarie 1968 de către mitropolitul Iustin Moisescu, ajuns ulterior Patriarh al României.
sursa foto: Monitorul de Vrancea/Cronica de Fălticeni/Obiectiv de Suceava