Scriitorul trăia la Bridghampton, în statul New York, și a murit în timpul unei „ședințe de gimnastică”, a declarat editorul său, Olivier Cohen, proprietarul „Editions de lOlivier”, potrivit Agerpres.
Născut la 10 iunie 1925 în New York, sub numele de James Horowitz și format la prestigioasa academie militară West Point, Salter a intrat în Pentagon după război. Detașat în Franța, el a început apoi să scrie și s-a dedicat în totalitate acestei activități.
A renunțat la cariera militară după publicarea primului său roman, ‘The Hunters, în 1956, care a fost ecranizat doi ani mai târziu de Dick Powell. În această carte puternic autobiografică, Salter, fost pilot al US Air Force, povestește viața de zi cu zi a piloților de vânătoare în timpul războiului din Coreea.
Ultimul său roman, „All That Is”, publicat în 2013, evocă din nou amintirea războiului, dar și căutarea iubirii perfecte, dezamăgirea, faima și banalitatea acesteia. Apreciat la nivel mondial, acest roman a fost ales în septembrie 2014 drept cartea străină preferată a librăriilor franceze, scrie France Presse.
James Salter a fost premiat de Academia Americană de Arte și Litere pentru întreaga sa operă.