Aventura egipteanului îndrăgostit s-a încheiat după șapte ore de negocieri. El a deturnat avionul pentru că ar fi vrut să-i trimită o scrisoare fostei sale soții care locuia în Cipru. Însă, potrivit CNN, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, era incoerent și labil psihic. În plus, acesta nu se află la prima infracțiune. Dacă acum a furat un avion pentru a-și rezolva problemele conjugale, acesta a mai fost condamnat la închisoare, iar potrivit Ministerului egiptean de Interne a mai fost condamnat în trecut, atât pentru posesie de droguri, furt și acte falsificate.
Inițial, presa egipteană a anunțat că atacatorul ar fi fost un profesor de medicină veterinară, în vârstă de 27 de ani, Ibrahim Samaha. Însă, bărbatul a declarat ulterior că el era doar pasager și nu atacator, autoritățile egiptene corectând ulterior informația, identificându-l pe piratul aerului, un cetățean egiptean, pe nume Seif Edlin Mustafa. Întregul incident a fost unul tragic-comic, iar autoritățile egiptene numindu-l pe atacator „un idiot”.