Doliu în presa și în muzica românească: Teodora Ionescu, jurnalistă la București FM și ani buni la Radio România, cunoscută drept „doamna folk-ului românesc”, a încetat din viață la 65 de ani.

Realizatoare a multor emisiuni antologice la postul public de radio, precum și a unor reportaje remarcabile, o voce inconfundabilă și o adevărată enciclopedie de muzică (în special folk), Teodora Ionescu a fost unul dintre reperele radiofonice ale ultimilor 30 de ani. De numele ei se leagă și debuturi de succes în muzica folk, dar și numeroase interviuri cu „greii” genului. A fost membră în numeroase jurii ale festivalurilor de muzică folk din toată țara. A fost membru fondator al Asociației Jurnaliștilor Muzicali. Cartea „Folk pur și simplu”, care poartă titlul celebrei emisiuni pe care a realizat-o ani la rând, editată în 2016, a fost un bun rămas trimis celor care încă mai ascultă muzica unor Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Nicu Alifantis, Doru Stănculescu sau Ada Milea.

De altfel, lumea folk-ului a și reacționat la teribila veste că „Tea”, așa cum o știau prietenii, nu mai este în viață. Zoia Alecu a postat un mesaj tulburător pe pagina sa: „Îmi plînge sufletul, prieteni. Acum am aflat că Teodora nu mai este. Zicea că că ar putea respira fără folk, dar nu vrea. Drum lin, draga mea!”, a scris interpreta.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

La rândul său, cantautorul Nicu Alifantis a transmis un mesaj: „A încetat din viață Teodora Ionescu, un om care a respirat muzică prin toți porii ființei sale. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI