Silvian Cristescu, preşedintele Universităţii Craiova, a declarat că regretă enorm moartea poetului Adrian Păunescu şi, vineri seara, în cadrul meciului cu Oţelul Galaţi, pe stadion se va ţine un moment de reculegere, iar oltenii vor purta banderole negre.
„Suntem şocaţi, noi îl aşteptam la meciurile noastre, iar acum suntem noi nevoiţi să mergem să-l conducem pe ultimul drum. Adrian Păunescu este persoana care în anii comunismului şi nu numai a fost ocrotitorul Universităţii Craiova. Va rămâne veşnic în inimile noastre, iar prin cântecele care le-a creat pentru Universitatea Craiova ne vom aduce în fiecare moment aminte de el. Prin asta, pentru noi, Adrian Păunescu rămâne nemuritor. În această seară vom ţine un moment de reculegere înaintea meciului cu Oţelul, iar băieţii cu siguranţă vor juca cu banderole negre pe braţ. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Cristescu, citat de Realitatea.net
Adrian Păunescu, preşedinte onorific la Universitatea Craiova, a compus versurile a două dintre cele mai populare imnuri din fotbalul românesc: „Oltenia, eterna Terranova” (Universitatea Craiova) şi „Suntem peste tot acasă” (Rapid).