„De astăzi miza cea mai mare este ca în septembrie această ţară să aleagă un preşedinte de dreapta. Nu există o miză mai mare. Mă doare să văd că propriul meu partid, USR, a luat un scor care nu se ridică la ambiţiile noastre, la potenţialul pe care îl au USR şi Alianţa Dreapta Unită. De aceea, cred că decizia preşedintelui Drulă de a convoca un congres pentru a alege un nou lider este o decizie asumată şi corectă. Îl felicit pentru o muncă dificilă pe care a dus-o împotriva sistemului, pe care a dus-o în ultimele luni şi sunt sigur că vom găsi formula pentru a merge înaine”, a declarat Dominic Fritz într-o conferință de presă, potrivit news.ro.

El a adăugat că nu vrea funcții în statul român deocamdată. „Eu nu voi candida la nicio funcţie în stat în acest an, dar nici nu pot să stau pasibil într-o situaţie foarte dificilă pentru USR, un partid în care cred, de care România are nevoie şi de asta sunt profund convins”, a spus Fritz.

Edilul USR a precizat că dă curs variantei lansate de Cătălin Drulă, președintele demisionar al partidului.

„După nu mult timp de gândire, o să îmi asum o candidatură pentru preşedinţia partidului USR la următorul congres. Voi propune o nouă conducere colectivă cu mine ca preşedinte şi, dacă voi primi susţinerea colegilor pentru această misiune grea, dar frumoasă, o voi accepta”, a afirmat Fritz, care a câștigat un nou mandat de primar în Timișoara.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Demisionarul Drulă l-a propus pe Fritz la șefia USR

Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni, 10 iunie, că își dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani, în urma alegerilor din 9 iunie. El a spus că un posibil succesor ar putea fi chiar primarul din Timișoara. „Mă gândesc aici la Dominic Fritz, un om care a câştigat decisiv votul în Timişoara şi a arătat că PSD şi PNL pot fi înfrânte”, a afirmat Drulă care l-a caracterizat pe Fritz drept „cel mai legitim candidat” pentru șefia partidului.

Drulă va mai rămâne președinte până când se vor organiza alegerile în partid pentru desemnarea succesorului.

La alegerile europarlamentare din 9 iunie, USR (Cătălin Drulă) a format Alianța Dreapta Unită împreună cu Forța Dreptei (Ludovic Orban) și PMP (Eugen Tomac), dar rezultatele au fost mult sub așteptări, procentul după exit poll-uri fiind de 11%. Alianța PSD-PNL a fost votată de 54% dintre români, AUR a primit 14% și a ieșit pe locul 2, dar partidul lui George Simion a depășit Dreapta Unită, care a ieșit pe locul 3, potrivit datelor exit-poll CURS-Avangarde.

În plus, potrivit rezultatelor parțiale ale alegerilor locale, USR a pierdut cele două sectoare din București unde avea primari, adică Sectorul 1 (Clotilde Armand) și Sectorul 2 (Radu Mihaiu), dar și Primăria Brașov (Allen Coliban).

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

Trandafir   •   11.06.2024, 11:33

Doamna Laconi si Domunl Fritz ar trebui sa conduca USR.

Basarab1948   •   11.06.2024, 09:48

Pai da!Și daca nu e Barna,e Fritz și daca nu e Fritz, e Armand(Clotilde)!Geto-daci d-ai noștri!Ca și alde Johannis,ca și Orban(Ludovic),ca și Boc(Bakk),ca și Dâncu(Danco),ca și Simonnis(Alfred)!Ce-o fi asta?Internaționala a III-a-(neo)Komintern?Nu!„Globalism”!

radumatei   •   11.06.2024, 09:07

Pot să accept că Fritz, străin fiind, nu cunoaște subtilitățile limbii române. Dar ca un jurnalist să preia tale quale o greșeală de exprimare, fără s-o amendeze sau măcar s-o noteze ca atare, e inacceptabil! Fritz a vrut să zică „pasiv” sau „impasibil” și i-a ieșit „pasibil”.Domnilor jurnaliști, până să le dați cititorilor lecții de „wokeism” și de corectitudine politică, mai bine luați domniile voastre niște lecții de limba română.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI