„Am fost cel mai apropiat colaborator al lui. Mi-a fost mult mai mult decât doar un şef. A fost un mentor şi o inspiraţie pentru o viaţă”, a scris Fritz.

Dominic Fritz s-a referit apoi la originile româneşti ale fostului preşedinte al Germaniei, dar a făcut și o trecere în revistă a carierei lui Kohler.

„Puţini ştiu ca mama lui s-a născut la Braşov, iar tatăl era ţăran german din Basarabia. Spre deosebire de mama săsoaică, Köhler nu a vorbit română, în afară de cuvântul «mămăligă», mâncarea preferată din copilărie. A crescut ani de zile într-o tabără de refugiaţi în Germania. Devine primul membru al familiei să termine o facultate, ajunge secretar de stat la ministerul de finanţe unde negociează plecarea trupelor ruseşti din Germania în 1990, dar şi crearea monedei Euro. E numit director al Fondului Monetar Internaţional, unde gestionează crize financiare în lumea întreagă. În 2004 devine primul preşedinte al Germaniei fără să fi fost politician înainte şi primul care nu s-a născut în Germania”, a rememorat Fritz.

Primarul din Timișoara, care este și el cetăţean german, a devenit consilierul lui Horst Köhler în 2012, când era la început de carieră. 

„Am călătorit cu el pe patru continente, unde a lucrat neobosit ca sfătuitor pentru mulţi aflaţi la putere şi mediator de pace pentru ONU. Etica lui de muncă şi obsesia lui pentru fiecare detaliu m-au exasperat şi impresionat. «Trebuie să te chinui!» mi-a zis mereu, convins că lucrurile bune necesită sacrificiu şi tenacitate. Sursa lui principală de energie a fost încrederea în potenţialul oamenilor“, și-a amintit Fritz.

Călin Georgescu a contestat controlul judiciar la o judecătorie de sector, și nu la o instanță superioară. Ce strategie urmărește
Recomandări
Călin Georgescu a contestat controlul judiciar la o judecătorie de sector, și nu la o instanță superioară. Ce strategie urmărește

El a mai afirmat că Horst Köhler i-a scris în urmă cu o lună, chiar de ziua lui, şi i-a transmis că va veni la Timişoara să îl viziteze, dar nu a mai apucat. „Am aflat că scrisoarea mea i-a fost citită cu câteva zile înaintea morţii sale. Mă consolează gândul că i-am putut spune cât de mult m-a marcat şi că îi împărtăşesc optimismul şi simţul datoriei în ţara mamei sale”, a mai scris Fritz.

Fostul președinte al Germaniei, Horst Köhler, care a ocupat această funcție în perioada 2004-2010, a murit sâmbătă, 1 februarie, la 81 de ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Honorius, fiul lui Silviu Prigoană, şi-a dat în judecată unchiul! Îi cere daune URIAȘE lui Daniel Prigoană!! „Solicităm ca pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor în sumă de 10.000.000 lei”. Detaliile noului scandal sunt uluitoare
Unica.ro

Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Acasă la Victor Cornea! Parcă e muzeu! A dus-o pe Andreea Bălan la părinții lui, la Sibiu, iar solista a filmat totul: ”Sunt cea mai mândră!”
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Victor Cornea! Parcă e muzeu! A dus-o pe Andreea Bălan la părinții lui, la Sibiu, iar solista a filmat totul: ”Sunt cea mai mândră!”
Vicepreședintele SUA, încă o repriză de insulte asupra Europei. Vance ia în râs armatele țărilor europene
Adevarul.ro
Vicepreședintele SUA, încă o repriză de insulte asupra Europei. Vance ia în râs armatele țărilor europene
Andreea Ibacka, dialog amuzant cu fiul ei. Replica dată de Tiago a surprins-o pe actriță: „Mă pregăteam să insist...”
Elle.ro
Andreea Ibacka, dialog amuzant cu fiul ei. Replica dată de Tiago a surprins-o pe actriță: „Mă pregăteam să insist...”
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Horoscop 5 martie 2025. Berbecii sunt porniți să îndrepte toate nedreptățile pe care le văd, fie că sunt sau nu prezente în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 5 martie 2025. Berbecii sunt porniți să îndrepte toate nedreptățile pe care le văd, fie că sunt sau nu prezente în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI