Terryon Thomas are 4,3 milioane de urmăritori pe TikTok, iar arestarea sa a provocat un impact în lumea rețelelor de socializare. Bărbatul a fost reținut de polițiști în Dallas, Texas, marți după-amiază, după ce ar fi fost văzut conducând o mașină furată. Poliția avea mașina înregistrată pe numele lui William Abraham, terapeutul.
Cadavrul lui Abraham a fost găsit înfășurat într-o prelată duminică în Baton Rouge, Louisiana.
Criminaliștii au stabilit că victima de 69 de ani a murit în urma unei traume contondente la cap. „A fost o moarte foarte fizică, foarte violentă”, au notat medicii legiști în raportul lor.
Terryon Thomas a lovit intenționat mașina poliției
Thomas, în vârstă de 20 de ani, a fost acuzat de crimă de gradul doi și obstrucționarea justiției, potrivit Biroului șerifului din East Baton Rouge. În acest moment, se află în arest în Dallas, Texas, în așteptarea extrădării în Louisiana.
„Aceasta este o investigație în curs de desfășurare, care va dura timp pentru a strânge alte dovezi”, a declarat Casey Hicks, de la Biroul șerifului din East Baton Rouge, într-un comunicat.
Cadavrul lui Abraham a fost găsit duminică, într-o prelată albastră, pe o autostradă. Ulterior, polițiștii au stabilit că mașina victimei dispăruse.
Poliția a spus că a descoperit imagini de la camerele de supraveghere cu ajutorul cărora l-au identificat pe Terryon Thomas drept ultima persoană văzută la volanul vehiculului care aparținea, de fapt, terapeutului.
În momentul în care au încercat să îl rețină pe influencer, acesta s-ar fi opus, a intrat cu spatele mașinii în autovehiculul ofițerilor și a fugit.
Thomas a „târât” cadavrul în plină stradă
Poliția a percheziționat apartamentul lui Thomas din Baton Rouge, unde ar fi găsit dovezi ale unei „altercații fizice violente”.
Anchetatorii au adăugat că martorii l-au văzut pe Thomas târând „un obiect înfășurat într-o prelată de culoare albastră” în mașina terapeutului sâmbătă, 28 septembrie, cu o zi înainte ca trupul lui Abraham să fie găsit.
Thomas este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de content pe TikTok. Postează videoclipuri pentru milioane de utilizatori, în mare parte din generația Z, și face comentarii despre școală, relații și tendințe.
Victima era un „consilier profesionist autorizat, vorbitor motivațional și profesor”.
A fost, de asemenea, un fost preot catolic care a avut apariții regulate la televiziunea locală din Baton Rouge, Louisiana.