Fără să prezinte dovezi, Trump a afirmat că imigranţii din Africa, Orientul Mijlociu şi din alte zone ale lumii „construiesc o armată” ca să-i atace pe americani „din interior”.

„Aproape toţi sunt bărbaţi şi arată ca la vârsta de luptă. Cred că îşi construiesc o armată. Ei vor să ne prindă din interior”, a declarat candidatul republican în timpul mitingului la care au fost prezenți mii de susținători.

„Nu îi vom lăsa pe aceşti oameni să vină şi să ne ia oraşul şi să ne ia ţara”, a adăugat Trump.

Totodată, el a promis că, dacă se va întoarce la Casa Albă, va desfășura „cea mai mare operaţiune de deportare a infractorilor din istoria ţării”.

Potrivit studiilor, imigranţii nu sunt predispuși să comită infracțiuni, însă, în campania sa, Trump a acuzat de mai multe ori că aceștia alimentează criminalitatea violentă și i-a numit „animale” responsabile de „otrăvirea sângelui” ţării. În declarațiile sale, el s-a referit mai mult la cazuri particulare, decât la statistici.

De asemenea, Donald Trump a făcut o legătură între numărul mare de imigranți prinși trecând ilegal granița dintre SUA și Mexic și situația economică a alegătorilor hispanici și de culoare. A acuzat, astfel, fără dovezi, că migranții le iau acestora locurile de muncă.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Candidatul republican a vorbit în Bronx în contextul în care se află la New York din cauza procesului în care este acuzat că a cumpărat tăcerea vedetei din filme pentru adulți Stormy Daniels în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care cei doi au avut-o.

Trump a ajuns în acest cartier din New York într-o încercare de a exploata faptul că Joe Biden, contracandidatul său democrat, are parte de un sprijin din ce în ce mai slab din partea alegătorilor hispanici şi de culoare.

„Este istorie, prin faptul că se află aici. Ar fi putut merge oriunde în New York. Ar fi putut merge în Manhattan. A ales să vină aici”, a declarat portoricanul Steven Suarez, vorbind despre faptul că Trump este primul candidat republican la preşedinţia SUA care face un miting în Bronx, după oprirea aici a lui Ronald Reagan, în anii 80.

Rezultatele unui sondaj New York Times/Siena College din luna martie arată că, într-o confruntare cu Biden, Trump ar fi ales de 23% dintre respondenţii de culoare şi 46% dintre cei hispanici. La alegerile din 2020, republicanul a fost susținut de 12% dintre votanţii de culoare şi 32% dintre hispanici, arată sondajele Edison Research de la ieșirea de la urne.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

Alamar13   •   24.05.2024, 18:31

Iar cenzurati comentariile incomode.Repet:Cand dna Stanciu va informa cititorul mioritic despre minciunile grosolane ZILNICE,ale lui Biden?Cand va scrie despre faptul ca Biden afirma ca unchiul lui a fost consumat de canibali?Cand dna Stanciu va raporta cititorului ca Biden afirma ca a demonstrat cot la cot cu Nelson Mandela in Africa de Sud,in rimp ce arhiva senatului mentioneaza ca in acea saptamana,senatorul Biden, oferea elogii proapatului decedad senatorul Robert Byrd, Mare Vrajitor in KKK? Cand dna Stanciu va scrie despre Biden,care minte ca este de origine greaca,porto ricana, germana,italiana,evreu,depinde de zi si in fata carui grup tine discursuri?De ce insistati sa protejati minciuna si fantezia clinica si acoperiti adevarul si realitatea?Abia astept sa citesc un articol scris de deontologi in care isi plang de mila.Ca industria lor moare,ca sunt concedieri si ca nimeni nu mai apreciaza profesia nobila de ziarist si reporter.

Alamar13   •   24.05.2024, 17:22

Ati citit vreun articol scris de dna Stanciu despre asa zisii homeless din US sub politica Democrata si a lui Biden? Nu.Daca asta se intampla sub Trump,ziarul Cenzura scria un articol in in fiecare zi a saptamanii si doua,Duminica.Ati citit vreun articol pe ziarul Cenzura despre dezastrul economic,inflatia catastrofala care loveste saracii din US sub Biden si Democrati?Nu.Ati citit vreun articol scris de dna Stanciu depre Minciunile zilnice ale lui Biden?Precum ca unchiul lui(Biden),pilot de avion in al doilea razboi mondial "a fost mancat de canibalii din Papua Noua Guinee"? Pentagonul a spus ca unchiul Biden s-a prabusit in Pacific,la ste de mile de Papua.Sau Minciuna spusa si re spusa de Biden,precum ca demonstrat cot la cot in Africa de Sud cu Nelson Mandela,in timp ce filele Senatului arata ca senatorul Biden rostea elogii la funeraliile racentului raposat senator din West Virginia, fost Grand Wyzard in KKK,Robert Byrd,in acea zi? Nu.In schimb stiti ca Trump este rasist

Alamar13   •   24.05.2024, 17:03

Un alt exemplu.Modus Operandae al Stangii.Conform statisticilor FBI,anual,adica in fiecare an.An dupa an,intre 5 si 7 MILIOANE,de incidente,cetatenii americani asi apara si detera cu Arme de Foc,banditi,criminali,pedofili,si tot felul de criminali.O prulalitate din aceste persoane care se apara si refuza sa devina victime,sunt de sex feminin.O alta cincime pensionari(din aceasta categorie,pensionare).Intrebare catre consumatorul de stiri mioritic:Sunteti informati de aceste statistici de catre Media de Indobitocire si Asmutire in Masa?Evident,Nu.In schimb sunteti tratati si indobitociti cu cateva cazuri pe an,unde un instabil comite crime cu arma de foc.De notat ca intotdeauna aceste crime au loc in spatiile unde Democratii interzic portul de arma a cetatenilor care respecta legea si care pot salva vieti.Adica in scoli.Scoli unde viitorii icigasi stiu ca nunai ei au arme de foc. Dupa care citim ca americanii sunt nebuni,ca indraznesc sa se apere de potentialii criminali

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
FANATIK.RO
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI