„Aştept cu nerăbdare să-l primesc pe Bibi Netanyahu la Mar-a-Lago, în Palm Beach, Florida. În cursul primului meu mandat, am cunoscut pacea şi stabilitatea în regiune şi le vom cunoaşte din nou”, a scris Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social înainte de a difuza un comunicat potrivit căruia întâlnirea va avea loc vineri.

Benjamin Netanyahu urmează să se întâlnească joi, la Casa Albă, cu preşedintele Joe Biden, care şi-a revenit după ce a fost infectat cu COVID-19. Această întâlnire este aşteptată de mult timp, într-un context tensionat între cele două ţări aliate după mai bine de nouă luni de război în Fâșia Gaza.

„Aşa cum am spus în discuţiile mele cu preşedintele (ucrainean Volodimir – n.r.) Zelenski şi alţi lideri mondiali în ultimele săptămâni, programul meu PACE PRIN FORŢĂ va demonstra lumii că aceste războaie oribile şi criminale şi aceste conflicte violente trebuie să înceteze”, a afirmat Donald Trump.

El a afirmat că „milioane de oameni mor, iar Kamala Harris nu este absolut în măsură să pună capăt”.

Premierul israelian, care a sosit luni la Washington, urmează să ţină miercuri un discurs în faţa Congresului SUA şi să se întâlnească în cursul săptămânii cu vicepreşedinta Kamala Harris, candidata favorită a democraţilor după retragerea lui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă.

Netanyahu se va întâlni, de asemenea, joi după-amiaza, cu familiile ostaticilor americani încă deţinuţi de mișcarea islamistă palestiniană Hamas.

Urmărește-ne pe Google News