Totodată, procurorii au obținut dovezi că fostul președinte american păstra la vedere documente clasificate, pe care le-a arătat și altor oameni.
Conform unor persoane familiarizate cu subiectul, citate Washington Post sub protecția anonimatului, Trump și consilierii lui au făcut o „repetiție generală” a mutării cutiilor cu acte înainte să primească citația din partea FBI în luna mai a anului trecut.
Evan Corcoran, avocatul lui Donald Trump, a spus inițial că a găsit aproximativ 40 de documente clasificate la Mar-a-Lago și că acolo nu mai există alte acte. După câteva luni însă, agenții FBI au găsit, în total, 101 documente secrete la reședința fostului președinte.
În plus, informația potrivit căreia documentele au fost văzute și de alte persoane ar putea complica situația lui Trump, întrucât, în baza Legii privind spionajul, se poate considera că acesta nu doar a păstrat actele, ci a comunicat intenționat date privind securitatea națională.
Procurorii încearcă să determine intenția lui Trump de a păstra sute de documente clasificate după ce a părăsit Casa Albă, un factor-cheie pentru a decide dacă să depună acuzații pentru obstrucționarea justiției, manipulare necorespunzătoare a secretelor de securitate națională sau ambele.
Ancheta privind manipularea necorespunzătoare de către Trump a documentelor secrete se apropie de final.
Foto: Profimedia
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!