”Vă vine să credeţi că nereușitul New York Times tocmai a publicat un articol în care afirmă că Statele Unite cresc substanțial atacurile cibernetice asupra Rusiei. Acesta este un act virtual de trădare din partea unui ziar cândva mare, atât de disperat să găsească o poveste, orice poveste, chiar dacă este rea pentru țara noastră ….”, a scris președintele SUA pe Twitter.
„De asemenea, este FALS! Orice merge cu media coruptă de astăzi. Spun sau fac orice este necesar, fără nici cel mai mic gând cu privire la consecință. Aceștia sunt adevărați lași și, fără îndoială, inamicii poporului”, a mai scris Donald Trump pe rețeaua de socializare.
The New York Times a publicat, sâmbătă, un articol despre cum administrația Trump a lansat noi atacuri cibernetice care au vizat
reţeaua electrică rusească. Atacurile au fost menite să servească drept avertisment președintelui rus Vladimir Putin, potrivit Business Insider.
Oficialii Consiliului Național de Securitate SUA au transmis că nu au îngrijorări cu privire la cele publicate de cotidianul american. În același articol, The Times a citat doi oficiali ai administrației care au spus că nu cred că Trump a fost informat despre despre detaliile operațiunilor în curs de desfășurare împotriva Rusiei de „de teama reacţiei sale şi a posibilităţii ca el să le anuleze”.
New York Times a răspuns imediat la mesajele lui Donald Trump pe Twitter.
„A acuza presa de trădare este un lucru periculos. Am descris articolul guvernului înainte de publicarea acestuia. Așa cum este precizat și în articolul nostru, oficialii care se ocupă de siguranța președintelui Trump au spus că nu există îngrijorări”.
Nu este pentru prima oară când Donald Trump a acuzat cotidianul american de trădare. Președintele SUA a lansat această acuzație și în luna septembrie a anului 2018, după ce ziarul a publicat un editorial scris de un oficial anonim care a dezvăluit că face parte dintr-o „rezistență” formată în cadrul administrației Trump.
Foto: Hepta