„Sunt aici pentru că Donald Trump m-a violat. Și când am scris despre asta, a spus că nu s-a întâmplat. A mințit și mi-a distrus reputația. Și sunt aici să încerc să-mi recuperez viața”, a spus E. Jean Carroll la începutul mărturiei.

Donald Trump a negat toate acuzațiile că ar fi agresat-o pe E. Jean Carroll sau că ar fi defăimat-o. Carroll, care a introdus procesul în noiembrie, susține că Trump a defăimat-o într-o postare din 2022.

Potrivit femeii, fostul președinte american a spus că acuzațiile sunt „o farsă și o minciună” și a afirmat că „această femeie nu este genul meu!”, negând că a abuzat-o sexual într-o cabină de probă a magazinului universal Bergdorf Goodman.

Întrebată ulterior în mărturia ei cum s-a simțit când a intrat în cabina de probă, Carroll a răspuns: „A fost foarte stupid. Știu că oamenii au trecut prin lucruri mult mai rele, dar m-a lăsat incapabilă să am o viață amoroasă”.

E. Jean Carroll a declarat în fața juriului că nu a mai avut nicio relație romantică de când ar fi fost agresată de Donald Trump.

La întrebarea de ce a durat mai mult de 20 de ani pentru a vorbi, autoarea americană a spus că de frică și de rușine.

„Mi-a fost frică de Donald Trump. Mi-a fost ruşine. Am crezut că este vina mea”, a transmis E. Jean Carroll.

Incidentul ar fi avut loc la mijlocul anilor 90, când Donald Trump, celebru la acea vreme, o recunoaşte pe E. Jean Carroll și o invită pe un ton vesel să îl ajute să aleagă un cadou. În departamentul de lenjerie intimă, E. Jean Carroll a susținut că Donald Trump a agresat-o sexual „câteva minute”. 

Fostul preşedinte al Statelor Unite, care nu se află în proces penal, nu a fost prezent marţi şi miercuri şi nu este aşteptat să se prezinte în instanţa civilă, dar avocaţii săi ar trebui să o interogheze pe E. Jean Carroll.

FOTO: EPA

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News