„Mă gândesc foarte serios la acest lucru. Mai mult decât serios”, a declarat Trump în timpul interviului acordat jurnalistului Sean Hannity. Primul după plecarea sa de la Casa Albă, la sfârşitul lui ianuarie.

Fostul președinte american a precizat că alegerile prezidenţiale au loc „peste mult timp”, dar până atunci s-a arătat dispus să se implice în
campania candidaților republicani la alegerile intermediare din 2022.

„Este foarte important să avem oamenii potriviți în Senat, în Cameră”, a declarat Trump, convins că „aproape toată lumea pe care o susțin câștigă”.

Întrebat ce îi lipsește cel mai mult în cele trei luni de la plecarea de la Casa Albă, Donald Trump a răspuns: „Cel mai mult îmi este dor să ajut oamenii”.

„De aceea am făcut-o. Uite, asta a fost foarte traumatizant. Am avut o viață grozavă, o companie grozavă, afaceri minunate, fără probleme și acum tot ce fac este că oamenii merg după tine. Este incorect, este oribil, dar știi ce? Mi-a plăcut să fac asta pentru că am ajutat oamenii. Și i-am ajutat mai mult decât orice președinte”, susține Trump.

Miliardarul consideră că are mai mult popularitate acum decât înaintea alegerilor pierdute în fața lui Joe Biden.

„Din punct de vedere juridic, nu vreau să vorbesc despre asta. Este încă prea devreme”, s-a eschivat Donald Trump.

Fostul președinte al SUA este acuzat că și-a „incitat” susținătorii să invadeze clădirea Congresului, ceea ce a dus la asaltul asupra Capitoliului, pe 6 ianuarie, când aleșii au certificat victoria lui Biden la alegerile prezidențiale.

Urmărește-ne pe Google News