UPDATE ora 15.30: Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a scris un mesaj pe contul său de Facebook după postările beligerante ale lui Trump: „Rachetele inteligente trebuie să zboare în direcţia teroriştilor, nu a guvernului legitim, care de câţiva ani luptă împotriva terorismului internaţional pe teritoriul său”.
Referitor la utilizarea armelor chimice în Ghouta de Est, Zaharova a scris că „inspectorii din partea Organizaţiei pentru Interzicerea de Arme Chimice (OIAC) au fost preveniţi că acum rachetele inteligente vor distruge toate dovezile utilizării de arme chimice la sol? Sau întregul scenariu constă tocmai în a şterge rapid urmele provocării cu lovituri de rachete inteligente, astfel ca inspectorii internaţionali să nu mai aibă ce găsi ca dovezi?”.
UPDATE ora 14.50: Donald Trump a revenit cu o nouă postare pe Twitter în care vorbește despre relația SUA cu Rusia în contextul crizei din Siria.
”Relația noastră cu Rusia este mai gravă decât a fost vreodată, și asta include Războiul Rece. Nu există niciun motiv pentru asta. Rusia are nevoie să-i ajutăm în privința economiei lor, ceea ce ar fi foarte ușor de făcut și avem nevoie ca toate națiunile să colaboreze. Oprim cursa înarmărilor?”, a scris Trump pe Twitter la 40 de minute după ce a avertizat Moscova să se pregătească pentru rachetele americane.
![Elevul care și-a înjunghiat în gât profesoara, internat într-un centru de minori. Ediz Yeniatakan a intuit că „legea îl protejează” încă de când plănuia fapta](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_19996f749f828d8e9aa7cb07fb75cc99.jpg)
Our relationship with Russia is worse now than it has ever been, and that includes the Cold War. There is no reason for this. Russia needs us to help with their economy, something that would be very easy to do, and we need all nations to work together. Stop the arms race?
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) April 11, 2018
„Rusia promite să doboare toate rachetele trase spre Siria. Pregătește-te, Rusia, pentru că rachetele vor veni, frumoase, noi și deștepte. Nu ar trebui să fiți partenere cu un animal care își ucide poporul și se bucură de acest lucru”, a scris Donald Trump pe Twitter.
Russia vows to shoot down any and all missiles fired at Syria. Get ready Russia, because they will be coming, nice and new and “smart!” You shouldnt be partners with a Gas Killing Animal who kills his people and enjoys it!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) April 11, 2018
Ambasadorul rus în Liban a declarat că orice rachetă lansată asupra Siriei va fi doborâtă de ruși, la fel ca și locul din care a fost lansată aceasta, informează Reuters. Aleksandr Zasîpkin susține că declarația lui se bazează pe un mesaj transmis de preşedintele rus Vladimir Putin şi a Statului Major al armatei ruse.
„Dacă va exista o lovitură a americanilor, atunci (…) rachetele vor fi doborâte şi chiar şi sursele de unde au fost trase rachetele”, a declarat el la televiziunea Hezbollahului, al-Manar, vorbind în arabă. El a mai spus că o „ciocnire ar trebui exclusă şi prin urmare suntem gata să purtăm negocieri”.
![Cine intră în turul doi la alegerile prezidențiale 2025 dacă nu va candida Călin Georgescu. Candidatul PSD-PNL, pe locul 3 – Sondaj Curs](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_dc09d396100cc88f6efee4de6f2e8e39.jpg)
Armata rusă a avertizat pe 13 martie că va răspunde la orice atac al SUA asupra Siriei, vizând orice rachetă şi lansator implicate într-un astfel de atac. Rusia este cel mai puternic aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Rusia şi Statele Unite au blocat reciproc marţi încercările lor în Consiliul de Securitate al ONU de a înfiinţa o echipă internaţională de investigaţie privind atacurile cu arme chimice în Siria.
Citește și: Cine este Aleksandr Kogan, cercetătorul basarabean acuzat de Facebook în scandalul Cambridge Analtytica
![Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_021872716ccfb8a8dcf14f832c241ca6.jpg)
![Gestul neașteptat făcut de Victor Ponta, după divorțul de Daciana Sârbu, femeia care i-a dăruit o fiică și alături de care a mai înfiat o fetiță. Imaginile vorbesc de la sine și au intrat în atenția tuturor acum!](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_bee6651d03d451c6037de217405d0389.jpg)
![Reacția neașteptată a Andreei Esca după ce a mâncat, în weekend, la restaurantul "antenistului" Dani Oțil. Cât a trebuit să plătească pentru o supă de cocoș și pentru saramura de caracatiță cu mămăligă](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c5c69c0ef42c5e07e85e59b4814e64.jpg)
![Cine este românca cu care Donald Trump a avut o relație. Cum s-au cunoscut cei doi](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d3d1df0654d841e96ce919ca03e2cd0a.jpg)
![Melania Trump, surprinsă în timp ce vorbește în slovenă și sârbă cu victimele incendiilor din California. Cum a fost filmată Prima Doamnă a Americii. VIDEO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_91c5e6b280f89e2ae81a462cacb1ffd7.jpg)
![Ce veste! A apărut în fața tuturor cu burtica de gravidă și toți au crezut inițial că este o glumă, însă NU! Îndrăgita noastră VEDETĂ este însărcinată pentru a doua oară! Felicitări!](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_8675ed7cdf97fc8019fd5d49c8b61f0a.jpg)
![România ar putea rămâne definitiv şi fără tezaurul dacic furat, şi fără despăgubirile din contract](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_aace0fe7a38afbc1e7ca9fb2a43d9287.jpg)
![Horoscop 28 ianuarie 2025. Taurii revin cu picioarele pe pământ, recunoscând greșelile trecutului](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_645fb073e6e014d397eb74d21080a31c.jpg)