Trump a anunțat vineri anularea cu efect imediat a acordului încheiat între Washington și Havana spunând că acesta „nu îi ajută pe cubanezi ci îmbogățește regimul”.

În discursul ținut, vineri la Miami, Trump a declarat „Cu efect imediat, anulez acordul complet inechitabil semnat cu Cuba de ultima administrație”. El promite „acord mai bun” pentru cubanezi și Statele Unite.

Președintele SUA a vorbit și despre regimul Castro pe care l-a numit criminal. „Acum că sunt președinte, America va denunța crimele regimul Castro”, a mai spus el, deplângând suferințele cubanezilor „timp de aproape șase decenii”.

Liderul de la Casa Albă a cerut eliberarea tuturor deținuților politici din insula comunistă. „Nu vom ridica sancțiunile impuse regimului cubanez înainte ca toți deținuții politici să fie puși în libertate”, a adăugat președintele Statelor Unite.

Trump a anunțat încă dinainte de a deveni președinte, după moartea lui Fidel Castro, va încheia apropierea istorică dintre Cuba și SUA, relațiile dintre cele două țări fiind reluate recent. ”Dacă Cuba nu doreşte să vină cu o propunere mai bună pentru cetăţenii cubanezi, pentru americano-cubanezi şi pentru Statele Unite, atunci eu am de gând să pun capăt acestui acord”, a scris liderul republican pe Twitter.

Relaţiile bilaterale dintre Cuba şi Statele Unite, foști inamici din timpul Războiului Rece, s-au ameliorat semnificativ în ultimii ani, sub conducerea lui Raul Castro şi a lui Barack Obama. De altfel, președintele american Barack Obama a și efectuat o vizită oficială în Cuba, în luna martie 2016.

Ulterior, au avut loc mai multe progrese privind relațiile dintre cele două țări. În luna august, compania JetBlue a operat în luna august prima cursă aeriană comercială dintre SUA şi Cuba, după o pauză de mai bine de cinci decenii – între Fort Lauderdale şi Santa Clara. La bord respectivului avion s-au aflat oameni de afaceri şi jurnalişti, dar şi câţiva cetăţeni americani de origine cubaneză.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News