„Am ajuns la un acord cu democrații din stânga radicală pentru o dezbatere cu tovarășa Kamala Harris”, a scris Trump pe Truth Social, reţeaua de socializare dezvoltată de fostul preşedinte american.

Declarația lui Trump a inclus unele reguli, dar nu menționează în mod specific ce se întâmplă cu regula privind oprirea microfoanelor când contracandidatul vorbește. Însă fostul președinte a dat de înțeles că a obținut ce dorea și că microfoanele vor fi dezactivate, scrie Daily Mail.

Cei doi candidați la președinție vor urca pe scena din Philadelphia, Pennsylvania, pe 10 septembrie, pentru prima lor confruntare.

El a menționat că gazda dezbaterii, ABC News, este „de departe cel mai rău și mai nedrept post de știri din branșă”.

„Regulile vor fi aceleași ca la ultima dezbatere CNN, care pare să fi mers bine pentru toată lumea, cu excepția, poate, a lui Crooked Joe Biden”, a adăugat Trump.

Cu o zi în urmă, Donald Trump se întreba, pe Truth Social, „De ce aş participa la o dezbatere cu Kamala Harris pe acest canal?”.

Echipa de campanie a vicepreşedintei Kamala Harris a precizat că neînţelegerea cu consilierii lui Trump este legată de gestionarea microfoanelor, după ce la dezbaterea din 27 iunie, de la CNN, dintre Donald Trump şi Joe Biden, cine nu vorbea avea microfonul oprit.

„Credem că microfoanele ambilor candidaţi ar trebui să rămână deschise pe tot parcursul dezbaterii. Analiza noastră arată că echipa lui Trump preferă ca microfoanele să fie oprite, pentru că ei nu cred în capacitatea candidatului lor de a rămâne prezidenţiabil timp de 90 de minute”, a spus Brian Fallon, unul dintre consilierii lui Harris.

Urmărește-ne pe Google News