Citește și: EXCLUSIV | Un român de 23 de ani l-a ajutat pe Donald Trump să devină președinte. “Da, am influențat alegerile”

Într-un clip publicat online, preşedintele-ales a descris TPP drept un “potenţial dezastru pentru ţară”. El a spus, însă, că administrația sa vrea să încheie “acorduri comerciale bilaterale corecte, care să aducă locuri de muncă şi industrie înapoi pe ţărmul american”, afirmații care amintesc de cele făcute în timpul campaniei electorale.

Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) este unul dintre cele mai ample acorduri comerciale negociate de preşedintele Barack Obama şi una dintre priorităţile sale economice. Totodată, negocierea acestui acord a durat opt ani. Documentele au fost semnate, însă pentru ca TPP să intre în vigoare trebuie aprobat de cel puțin șase țări, care să reprezinte  cel puţin 85% din producţia economică a semnatarilor. În aceste condiţii, fără ratificarea SUA, acordul nu va deveni realitate.

Douăsprezece state au semnat acordul: SUA, Japonia, Malaysia, Vietnam. Singapore, Brunei, Australia, Noua Zeelandă, Canada. Mexic, Chile şi Peru. Acordul este menit că consolideze relaţiile economice dintre aceste ţări, prin reducerea taxelor şi protejarea comerţului, ca metodă de creştere economică.

Practic, TPP ar putea permite crearea unei pieţe unice după modelul celei din UE, prin eliminarea a circa 18.000 de taxe vamale.

Criticii acordului, în frunte cu Donald Trump, spun că acesta va submina economia SUA, pentru că a fost negociat în secret și că ar fi ținut cont doar de interesele marilor companii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News