Preşedintele american a fost întrebat de jurnalişti în debutul întâlnirii tete-a-tete pe care a avut-o cu Klaus Iohannis dacă va veni în România.
„Este posibil”, a răspuns preşedintele SUA. Întrebat când ar urma să aibă loc vizita, el a răspuns că „asta e ceva ce vom discuta”.
O nouă remarcă a fost făcută atunci când preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că se bucură să revină în SUA pentru o întâlnire cu Donald Trump.
„Acum avem șansa de a vorbi despre parteneriatul nostru extraordinar. Este foarte important pentru noi și cred că am ajuns departe”, a spus preşedintele Iohannis.
Răspunsul lui Trump a fost că în România „se întâmplă lucruri interesante”. „O să avem o întâlnire importantă în curând. Aștept asta”, a spus preşedintele american.
De asemenea, după întâlnirea cu președintele SUA, Klaus Iohannis a declarat, într-o conferință de presă susținută la Ambasada României de la Washington, că „Donald Trump a spus că i-ar plăcea să vină în România și ar putea să vină în viitorul apropiat, după alegerile din SUA”.
Înaintea vizitei în Statele Unite, preşedintele Klaus Iohannis a spus, într-o întâlnire cu jurnaliştii, că este puţin probabil ca Donald Trump să vină în România în viitorul apropiat, având în vedere că în 2020 au loc alegeri prezidenţiale în SUA.
Recomandări
Cârlanul Ponta a comis-o. Vorba românului, „gura bate curul”
Citeşte şi: Eliminarea vizelor pentru SUA, susţinută de Casa Alba, după vizita lui Klaus Iohannis
Ce sistem electoral a generat un parlament fără opoziție?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară a fost aleasă prima femeie președinte din Africa?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce formă ingenioasă de protest au folosit studenții în timpul "Revoluției Liniștite" din Taiwan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Unde există un sistem electoral care permite unui singur alegător să voteze de două ori pentru același scrutin?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost singurul stat african care a trecut de la independență la democrație fără a experimenta o perioadă de regim autoritar?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Viva.ro
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Adevarul.ro
Lecție „barbară" în Cecenia. Cadavrul unui băiat acuzat că a atacat un polițist, lăsat să zacă în fața mulțimii
Elle.ro
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi