„Președintele francez Macron tocmai a sugerat ca Europa să își construiască propria armată pentru a se proteja de SUA, China și Rusia. Foarte insultătoare (sugestia – n.r.), dar poate că Europa ar trebui să-și achite mai întâi partea sa echitabilă față de NATO, pe care SUA o subvenționează foarte mult!”, a scris Trump pe Twitter.
”Europenii nu vor fi apăraţi dacă nu se decide constituirea unei armate europene adevărate. Faţă de Rusia, care este la frontierele noastre şi care a arătat că poate fi ameninţătoare (…), trebuie să avem o Europă care să se apere singură mai mult, fără să depindă doar de Statele Unite şi într-o manieră mai suverană”, a pledat şeful statului francez în interviul înregistrat luni, 5 noiembrie, și difuzat a doua zi de postul de radio Europe 1.
Macron citează, fără să numească, ”puteri autoritare care reapar şi se reînarmează la graniţele Europei”. El face apel, de asemenea, la apărare faţă de ”China, Rusia şi chiar faţă de Statele Unite ale Americii”, evocând decizia Washingtonului de a se retrage dintr-un tratat de dezarmare nucleară, ce datează din anii 80: ”Cine este din aceasta victima principală”, se întreabă el, răspunzând apoi: ”Europa şi securitatea sa”.
Citește și… PROCESUL COLECTIV. Daniel Băluţă, primarul sectorului 4, citat cu mandat de aducere la următorul termen