„Președinții și administrațiile lor au discutat cu Coreea de Nord 25 de ani, s-a ajuns la acorduri și s-au plătit sume uriașe de bani…”, a scris Donald Trump, într-un prim mesaj. „N-a mers, acordurile au fost încălcate înainte de a se usca cerneala, ridiculizându-i pe negociatorii SUA. Îmi pare rău, dar va merge un singur lucru!”, a continuat el.
Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii, stârnind o mulțime de semne de întrebare. O altă afirmație care a stârnit curiozitate a fost făcută în urmă cu doar câteva zile, la o întâlnire cu lideri militari. El a afirmat că acel moment ar putea reprezenta „calmul dinaintea furtunii”.
Potrivit Reuters, aceste declarații par să indice faptul că Donald Trump are în vedere o acțiune militară. De altfel, în urmă cu o săptămână, Trump i-a transmis secretatului de stat Rex Tillerson, care declarase în timpul vizitei la Beijing că SUA se află în contact direct cu Phenianul, că îşi perde timpul negociind cu „Omuleţul Rachetă”.
Totodată, în septembrie, cu ocazia Adunării Generale a ONU, președintele a avertizat că Statele Unite vor „distruge complet” Coreea de Nord dacă vor fi nevoite să se apere sau să își apere aliații de amenințările nucleare ale regimului de la Phenian.
Tensiunile dintre Washington și Phenian au atins cote alarmante, în special după sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, dar și după ce Coreea de Nord a testat rachete și un dispozitiv nuclear, ca parte a programului său de a dezvolta o armă nucleară care ar putea ajunge pe continentul american.