Liderul nord-corean Kim Jong-Un și-a exprimat, în premieră, disponibilitatea de a discuta cu oficialii dus-coreeni, conform site-ului agenției Yonhap, citat de Mediafax.ro.
„Sancţiunile şi alte presiuni încep să aibă un impact major asupra Coreei de Nord. Militarii fug într-o manieră periculoasă către Coreea de Sud. Omul rachetă vrea acum să discute cu sud-coreenii, pentru prima dată. Poată că sunt veşti bune, poate că nu – vom vedea!”, a transmis Trump prin intermediul contului de Twitter.
https://twitter.com/realDonaldTrump/status/948194400114487296?ref_src=twsrc%5Etfw
Liderul nord-coreean a declarat, într-un discurs de Anul Nou, că regimul de la Phenian este deschis să dialogheze cu autoritățile de la Seul. Kim Jong-un a precizat că vrea ca sportivii nord-coreeni să participe la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc în Coreea de Sud în perioada 9-25 februarie.
Mai apoi, oficialii din Coreea de Sud au propus să aibă discuții la nivel înalt cu regimul comunist nord-coreean la 9 ianuarie în localitatea Panmunjom, care se află în zona demilitarizată.
Potrivit sursei citate, Ministerul sud-coreean al Unificării nu a clarificat dacă denuclearizarea Peninsulei Coreene va fi abordată în timpul eventualelor discuţii.
În septembrie 2017, Coreea de Nord a anunţat că atacarea cu rachete a Statelor Unite este inevitabilă, după ce preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe Kim Jong-Un drept „omul rachetă” („rocket man”).
Citește și Un avion cu pasageri a zburat…în trecut. Cum a fost posibil