„Este un tip inteligent şi tenace”, a declarat Trump într-o conferință de presă, referindu-se la liderul turc Recep Tayyip Erdogan.
„Turcia a preluat controlul în mod inamical și fără ca multe vieţi să fie pierdute. Pot să spun că al-Assad era un călău”, a adăugat președintele reales al SUA.
Din 2016, Turcia exercită o influenţă considerabilă asupra nord-vestului Siriei, întreţinând relaţii mai ales cu gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta aripă siriană a rețelei teroriste al-Qaeda.
Guvernul turc s-a declarat duminică „pregătit” să furnizeze ajutor militar pentru noul guvern sirian, condus de rebelii islamiști. De altfel, prioritatea Turciei în Siria este să zdrobească grupările kurde.
„Trebuie să aşteptăm să vedem ce va face noua administraţie (de la Damasc – n.r.). Noi credem că este necesar să le dăm o şansă”, a spus ministrul turc al apărării, Yasar Güler.
Conducerea de la Ankara consideră Forţele Democratrice Siriene (FDS) drept o grupare teroristă, ceea ce o plasează în opoziţie directă cu administraţia de la Washington, care se bazează pe FDS pentru a nu permite resurgența organizației jihadiste Statul Islamic.
Forţele Democratrice Siriene sunt dominate de Unitățile de Apărare a Poporului (YPG), principala organizație militară a Comitetului Suprem Kurd, guvernul Kurdistanului sirian. Turcia consideră YPG o „emanație” a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
„Noi le-am spus prietenilor noştri americani. Aşteptăm ca ei să-şi revizuiască poziţia”, a spus Yasar Güler.
Donald Trump va fi învestit președinte al SUA pe 20 ianuarie 2025.