„Aș dori să-l felicit pe Vladimir Putin pentru că a făcut încă o afacere grozavă. Ați văzut înțelegerea pe care am făcut-o? (…) Avem 59 de ostatici – eu nu am plătit niciodată nimic. I-au eliberat pe unii dintre cei mai mari ucigași din lume. Unii dintre cei mai răi ucigași pe care i-au primit. Și ne-am recuperat oamenii, dar, băiete, am făcut niște afaceri oribile, oribile. Și e frumos să spun că i-am recuperat, dar creează asta un precedent rău?”, a declarat Donald Trump.

Candidatul republican nu a menționat niciun oficial american care a fost implicat în schimbul deținuților și nici vreunul dintre prizonierii din SUA care au fost eliberați în cadrul acordului, printre care jurnalistul de la The Wall Street Journal Evan Gershkovich, care a fost închis timp de mai bine de un an sub acuzații de spionaj pe care guvernul american le-a negat în repetate rânduri.

Trump a fost reticent să vorbească despre Gershkovich o lungă perioadă, dar în cele din urmă a cerut eliberarea acestuia în luna mai.

Fostul președinte s-a lăudat de mai multe ori cu relația sa apropiată cu Putin, afirmând că liderul de la Kremlin îl respectă și nu ar fi invadat niciodată Ucraina dacă Trump ar fi fost președintele Statelor Unite.

De asemenea, în mai multe ocazii publice în ultimele luni, Trump a spus că îl va elibera pe Gershkovich dacă va fi reales în noiembrie, iar Putin o va face „pentru mine, dar nu pentru altcineva”.

În total, 24 de persoane au fost eliberate în schimbul de deținuți care a avut loc pe 1 august, în care au fost implicate șapte țări – Rusia și Belarus, pe de o parte, și Statele Unite, Germania, Slovenia, Polonia și Norvegia, pe de altă parte.

Rusia a eliberat 16 prizonieri, inclusiv unul care fusese închis în Belarus. Printre ei se numără cetățeni germani și americani și disidenți ruși, majoritatea fiind transportați cu avionul în Germania.

Occidentul a pus în libertate opt persoane, inclusiv asasinul Vadim Krasikov, care fusese întemnițat de Germania.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

Urmărește-ne pe Google News