Donald Trump i-a cerut consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, să îl invite la Washington pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, într-un mesaj în reţeaua Twitter.
„Preşedintele Trump i-a cerut lui @Ambjohnbolton să îl invite pe preşedintele Putin la Washington, la toamnă, iar aceste discuţii au deja loc”, a scris Sanders.
Trump afirmase, cu câteva ore mai devreme, că aşteaptă cu nerăbdare a doua întâlnire cu Putin. Despre prima, care a avut loc luni, la Helsinki, preşedintele american a afirmat că „a fost un mare succes, mai puţin pentru adevăratul duşman al poporului, Media de Fake News (ştiri false – n. red.)”.
Tot prin intermediul Twitter, preşedintele american a afirmat că el şi omologul său rus ar urma să pună în aplicare „o parte din numeroasele lucruri pe care le-am discutat, între care oprirea terorismului, securitate pentru Israel, proliferarea nucleară, atacurile informatice, comerţul, Ucraina, pacea din Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi altele”.
În urma summitului de la Helsinki, Donald Trump a fost criticat pentru declarațiile sale, fiind nevoit să revină pentru a oferi clarificări.
Citește și: VIDEO/ Am fost la cel mai mare show aviatic din lume. Afaceri de 100 de miliarde € în două zile