Într-un mesaj pe Twitter, Donald Trump a scris că armele americane sunt deja „încărcate şi armate” pentru a combate orice ameninţare reprezentată de Coreea de Nord. Întrebat despre această afirmație la o întâlnire cu jurnaliștii, la clubul său din Bedminister, Donald Trump a continuat seria amenințărilor.
„Sper că ei (nord-coreeni – n.r.) înţeleg pe deplin gravitatea a ceea ce am spus. (…) Acele cuvinte sunt foarte, foarte uşor de înţeles”, a declarat Donald Trump. Apoi, el i-a transmis un ultimatum lui Kim Jong-un.
„Dacă îndrăzneşte să declanşeze o ameninţare sub forma unei ameninţări evidente – ceea ce el face de ani de zile – sau dacă face ceva în ceea ce priveşte Guamul sau orice teritoriu american sau un aliat american, va regreta sincer”, a mai declarat preşedintele SUA.
Cât de important este teritoriul american Guam
- Guam este o insulă cu suprafața de 541 de kilometri pătrați aflată în Oceanul Pacific, între Filipine și Hawaii
- Guam este din anul 1950 teritoriul asociat american neîncorporat în SUA, având o populație de 163.000 de locuitori
- SUA dispun de o prezență militară semnificativă în acest teritoriu, considerat un punct strategic foarte important în protejarea intereselor americane în zonă, având acces rapid către zone precum Marea Chinei de Sud, Coreea de Sud și Coreea de Nord, precum și Taiwan
- Bazele militare americane ocupă aproximativ un sfert din teritoriul insulei, aproximativ 6.000 de soldați fiind desfășurați acolo, iar numărul lor ar putea să crească cu alte mii
Anterior, Donald Trump a scris că „Soluţiile militare sunt acum pe deplin în vigoare, sunt încărcate şi armate dacă vedem vreo acţiune neînţeleaptă din partea Coreei de Nord. Sperăm că Kim Jong-un va găsi o altă cale!”.
Această declaraţie vine la două zile după ce secretarul Apărării a susţinut că americanii sunt pregătiţi să contracareze orice ameninţare venită de la Phenian.
Sumar:
- Coreea de Nord amenință că va lansa patru rachete spre Guam. Trump: „Arsenalul nuclear american este mai puternic ca niciodată”
- Poziția Chinei și a Rusiei în conflictul dintre SUA și Coreea de Nord
- Criza din Coreea de Nord, explicată pe scurt. De ce își dorește Phenianul înarmarea nucleară
- Cum se traduce psihologic expresia lui Donald Trump «FOC și FURIE». Psihologia limbajului nediplomatic folosit de diplomați
- Claudiu Săftoiu: Atac în insula Guam – bârfa nucleară a verii? O psihoză militaristă de vară bântuie capetele mari ale planetei / EDITORIAL