Întrebat dacă se vede candidând din nou peste patru ani, în cazul în care nu va avea succes în a treia sa candidatură consecutivă la Casa Albă, fostul preşedinte, în vârstă de 78 de ani, a declarat în emisiunea „Full Measure” a lui Sharyl Attkisson: „Nu, nu cred. Cred că asta va fi. Să sperăm că vom avea succes”.

Trump se confruntă cu o cursă strânsă împotriva vicepreşedintei democrate a SUA, Kamala Harris, sondajele arătându-i pe cei doi la egalitate în state-cheie care ar putea fi decisive în stabilirea câştigătorului, chiar dacă Harris a început să ia avans în sondajele la nivel naţional.

Trump a continuat să pună în mod fals pierderea alegerilor din 2020 în faţa preşedintelui democrat Joe Biden pe seama fraudei electorale pe scară largă şi se confruntă cu acuzaţii penale federale şi de stat pentru eforturile de a anula rezultatele alegerilor.

Donald Trump neagă orice infracţiune şi a prezentat acuzaţiile ca fiind un atac politic împotriva sa, adoptând în acelaşi timp o retorică tot mai distopică în cazul în care ar pierde în 2024.

El a lansat, de asemenea, o serie de afaceri în ultima sale campanie, inclusiv Trump Media (DJT.O), NFT-uri şi adidaşi, monede şi criptomonede marca Trump.

Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, a prezentat cursa prezidențială ca fiind un moment critic pentru democraţia americană, chiar dacă încearcă să se concentreze pe probleme de bucătărie, cum ar fi costurile pentru familii şi locuinţe.

Urmărește-ne pe Google News