Apărătorii lui Trump au solicitat o amânare a plății, care trebuie făcută la 25 martie.
„Suma totală din hotărâre, cu dobânzi, depăşeşte 464 de milioane de dolari”, au afirmat avocații republicanului, explicând că 355 milioane de dolari plus 100 milioane de dolari dobânzi sunt pentru Donald Trump şi opt milioane de dolari plus dobânzi pentru fiii săi, Donald Jr. şi Eric.
„Foarte puţine companii imaginează ca posibilă o garanţie (o cauţiune legală) apropiată de această mărime”, au adăugat apărătorii lui Trump, precizând că au discutat cu în jur de treizeci de companii de asigurări.
Brokerul de asigurări Gary Giulietti, de la Lockton Companies, care a depus mărturie în favoarea lui Trump în timpul procesului civil pentru fraudă, a semnat o declarație sub jurământ în care afirmă că asigurarea unei cauțiuni în valoare totală de 454 de milioane de dolari „este practic imposibilă”.
„O obligațiune de această mărime este rar sau chiar deloc întâlnită. În circumstanțele neobișnuite în care se emite o obligațiune de această mărime, aceasta este oferită celor mai mari companii publice din lume, nu persoanelor fizice sau întreprinderilor private”, a spus Giulietti.
Procesul civil de fraudă împotriva lui Trump a fost intentat de procurorul general al New York-ului, Letitia James. În luna februarie, judecătorul Arthur Engoron a decis că Trump, compania sa și directorii săi de top – inclusiv fiii săi Eric Trump și Donald Trump jr – au complotat timp de mai mulți ani pentru a înșela băncile și asigurătorii prin umflarea declarațiilor financiare folosite pentru a asigura împrumuturi și a încheia afaceri.
Engoron l-a condamnat Trump să plătească amenzi de 354,86 milioane de dolari pentru fraudă financiară, iar pe fiecare dintre cei doi fii ai săi la patru milioane de dolari.
James, o democrată, a declarat că va încerca să pună sechestru pe bunuri dacă Trump nu va fi în măsură să plătească.
În februarie, un judecător al unei curți de apel de stat a decis că Trump trebuie să depună o cauțiune care să acopere întreaga sumă pentru a întrerupe executarea hotărârii. Trump cere unui complet al curții intermediare de apel a statului să suspende această hotărâre în timp ce face apel. Avocații săi au propus anterior o cauțiune de 100 de milioane de dolari, o ofertă respinsă de instanță.
Într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, Donald Trump a susținut că valoarea cauțiunii este „neconstituțională, neamericană, fără precedent și practic imposibilă pentru orice companie, inclusiv pentru una de succes ca a mea”.
„Companiile de cauțiune nu au mai auzit niciodată de o astfel de cauțiune, de această mărime, și nici nu au capacitatea de a depune o astfel de cauțiune, chiar dacă ar vrea”, a mai afirmat fostul președinte american.
Foto: Hepta
Marica13 • 20.03.2024, 16:02
Aura1 • 19.03.2024, 10:44
Nici nu trebuie să garanteze, n-o plătește..
Nu cred eu că mai ajunge Trump să candideze.