UPDATE 17.00: Donald Trump a transmis un nou mesaj, privind protestele care au loc față de victoria sa la alegerile prezidențiale. De această dată, președintele ales al SUA a lăudat ”pasiunea pentru ţară” a tinerilor care protestează faţă de victoria sa în cursa pentru Casa Albă.
”Iubesc faptul că grupurile mici de protestatari au pasiune pentru această naţiune minunată. Cu toţii ne vom uni şi vom fi mândri”, a postat Trump pe Twitter.
Anterior, republicanul s-a plâns că aşa-numiţii ”protestatari profesionişti” îi denunţă victoria din alegerile prezidenţiale şi sunt direcţionaţi de presa partizană. Trump a numit protestele ca fiind nedrepte. Acesta este un nou semn că miliardarul care va fi învestit în funcția de președinte al SUA a adoptat o retorică mai calmă decât cea din campanie.
Barack Obama l-a primit pe Donald Trump la Casa Albă. Trump, despre Obama: „Un om de o mare finețe”
“Tocmai am avut alegeri prezidenţiale foarte deschise şi de succes. Acum manifestanţi profesionişti, incitaţi de presă, protestează. Nu este corect!”, a scris Trump pe Twitter, în prima reacţie la manifestaţiile care macină ţara.
Mii de manifestaţi au ieşit în stradă în mai multe oraşe americane pentru a protesta faţă de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale. Oamenii s-au declarat îngrijoraţi că triumful politic al mogulului imobiliar va da o lovitură drepturilor civile.
Protestele din Portland, catalogate drept „revolte”
La Portland, manifestaţiile au degenerat în violenţe, iar Poliţia le-a declarat “revoltă”, din cauza „comportamentului periculos” al protestatarilor, care au atacat forţele de ordine „Mulţimea a fost anunţată”, a adăugat Poliţia.
Potrivit autorităţilor, manifestanţii au aruncat cu pietre şi alte obiecte în forţele de ordine şi au avariat mai multe maşini.
A doua zi de proteste anti-Trump
Mii de manifestaţi au ieşit în stradă în mai multe oraşe americane, pentru a doua noapte consecutiv, pentru a protesta faţă de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale. În prima noapte de proteste, zeci de mii de oameni au protestat față de Trump. La Oakland, poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea, iar peste 100 de oameni au fost arestaţi în urma mitingurilor.
Oamenii s-au declarat îngrijoraţi că triumful politic al mogulului imobiliar va da o lovitură drepturilor civile. Pe Coasta de Est, manifestaţii au avut loc la Washington, Baltimore, Philadelphia şi New York, în timp ce pe Coasta de Vest, protestatarii s-au strâns la Los Angeles, San Francisco, Oakland – California, şi Portland, Oregon. Cele mai multe mitinguri au fost pașnice, deși s-au înregistrat și câteva acte de disturbare a liniştii publice.
Zeci de oameni s-au strâns la Minneapolis şi au oprit traficul pe autostradă timp de cel puţin o oră. Un număr mai mic de manifestanţi au blocat pentru scurt timp traficul pe o autostradă aglomerată din Los Angeles, înainte de a fi dispersaţi de forţele de ordine.
Potrivit poliţiei din Baltimore, circa 600 de oameni au ieşit în stradă în centrul oraşului şi au blocat mai multe străzi, iar două persoane au fost arestate.
La Denver, aproximativ 3.000 de oameni s-au strâns în faţa Capitoliului statului Colorado, de unde au plecat în marş către centrul oraşului. A fost unul dintre cele mai de amploare mitinguri de joi seară. Manifestații anti-Trump au avut loc și la Dallas, unde sute de oameni au ieșit pe străzi pentru a-și arăta nemulțumirea.
În capitala ţării, circa 100 de protestatari s-au strâns la Casa Albă, unde Trump a avut prima sa întâlnire cu preşedintele Barack Obama. În cursul nopţii, 200 de persoane s-au strâns în faţa hotelului lui Trump din Washington D.C. scandând “Fără ură! Fără frică! Imigranţii sunt bineveniţi aici!” şi fluturând pancarte pe care scria “Nu preşedintele meu”.