Vreau să mulțumesc Secret Service și tuturor forțelor de ordine pentru reacția lor rapidă la atacul armat care au avut loc în Butler, Pennsylvania. Cel mai important, vreau să transmit condoleanțele mele familiei persoanei de la miting care a fost ucisă, precum și familiei unei alte persoane care a fost grav rănită. Este incredibil că un astfel de act poate avea loc în țara noastră. Nu se știe deocamdată nimic despre atacator, care acum este mort.

Donald Trump, pe rețeaua sa de socializare Truth Social:

„Am fost împușcat cu un glonț care mi-a străpuns partea superioară a urechii drepte. Am știut imediat că ceva nu este în regulă, pentru că am auzit un șuierat, împușcături și am simțit imediat glonțul străpungând pielea. A fost o sângerare abundentă, așa că mi-am dat seama atunci ce s-a întâmplat. Dumnezeu să binecuvânteze America”, a mai scris Donald Trump în postare.

Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost evacuat sâmbătă de Secret Service de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu sânge la urechea dreaptă, după ce o persoană înarmată a tras cu arma înspre acesta.

Atacatorul a fost ucis, iar un susținător al președintelui care se afla în public a murit. O altă persoană a fost rănită grav.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Urmărește-ne pe Google News