„Sunt dispus să o fac (…) Chiar aş vrea să fac asta”, a declarat preşedintele american în cursul unei discuţii neaşteptate cu jurnaliştii la Casa Albă, cu doar câteva ore înainte de a pleca către Forumul economic de la Davos, notează AFP.
„Aş face asta sub jurământ, categoric”, a continuat liderul de la Casa Albă. Anterior, Donald Trump a afirmat că este puțin probabil să fie audiat în această anchetă, pe care el a catalogat-o drept o „vânătoare de vrăjitoare”.
În aceeași anchetă, procurorul general al SUA Jeff Sessions a fost audiat, săptămâna trecută, timp de câteva ore.
Serviciile americane de informaţii au subliniat deja ingerinţa Rusiei în alegeri, însă ancheta lui Robert Mueller se concentrează asupra unei înțelegeri secrete între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova.