„În timpul primului meu mandat, toată lumea se lupta cu mine. În acest mandat, toată lumea vrea să fie prietenă cu mine”, a spus Trump într-o conferință de presă ținută la reședința sa Mar-a-Lago din Florida.
„Pentru moment, oamenii spun că este mai bine să fie în graţiile sale, problema pentru ei fiind că graţiile în cauză variază adesea”, a comentat Wendy Schiller, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Brown.
De la alegerile din 5 noiembrie, cu excepţia câtorva deplasări rapide, de exemplu la redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris, Donald Trump şi-a stabilit fieful la Mar-a-Lago, un vast complex de pe malul apei, înconjurat de palmieri și cu decoraţiuni interioare elaborate.
Mar-a-Lago este un club privat a cărui taxă anuală de intrare a fost, potrivit presei, majorată brusc vara trecută, fiind acum de 1 milion de dolari pe an. Aici, Donald Trump şi-a audiat viitorii membri ai administrației sale, între o seară de gală şi o partidă de golf în apropiere.
Tot aici, Donald Trump, care va depune jurământul la 20 ianuarie, a organizat o cină cu Mark Zuckerberg, patronul Meta, compania-mamă a Facebook, reţea socială care i-a interzis accesul după asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
Luni, miliardarul în vârstă de 78 de ani a fost fericit să mai adauge două nume pe listă, spunând că s-a văzut şi cu şeful Google, Sundar Pichai, şi cu directorul executiv al Apple, Tim Cook.
„Îl vom avea și pe Jeff Bezos de la Amazon, care vine săptămâna aceasta. Avem o mulţime de mari patroni, cei mai mari patroni, cei mai mari bancheri, toată lumea sună”, s-a lăudat republicanul, repetând că este „complet opusul” a ceea ce a trăit înainte de primul său mandat la Casa Albă, din 2017 până în 2021. Acest prim mandat a lăsat o impresie de improvizaţie permanentă.
Dacă un vizitator de rang înalt îl urmează pe altul în Florida, este pentru că se aşteaptă, pe bună dreptate sau nu, la o preşedinţie „Trump 2.0” mai structurată şi mai hotărâtă, în special când vine vorba de atacarea ţintelor pe care republicanul le va desemna, fie că este vorba de antreprenori, jurnalişti sau adversari politici.
Donald Trump „a spus clar că va folosi toate prerogativele preşedinţiei pentru a ataca pe oricine îl provoacă, iar acum pare să înţeleagă mai bine cum să facă acest lucru şi a primit imunitate din partea Curţii Supreme, care îl protejează” atât timp cât se află la Casa Albă, comentează Wendy Schiller.
Şeful gigantului farmaceutic Pfizer, Albert Bourla, a făcut deplasarea la Mar-a-Lago, iar când Donald Trump a fost invitat recent să sune clopotul care marchează începutul tranzacţiilor pe Wall Street, alte nume mari din lumea afacerilor au fost prezente.
Şi demnitarii străini se adună la reşedinţa din Florida, epicentrul noii puteri. Unii erau susţinători ai republicanilor, precum premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele argentinian Javier Milei. Dar au fost văzuţi, de asemenea, premierul canadian Justin Trudeau şi noul şef al NATO, Mark Rutte, fiecare dintre aceştia având motive să fie preocupat de viitoarele decizii ale preşedintelui reales al SUA.