După ce l-a primit pe secretarul general al NATO la Casa Albă, Donald Trump a afirmat că amenințarea terorismului a subliniat importanţa Alianţei Nord-Atlantice. În plus, el a îndemnat NATO să depună mai multe eforturi pentru a ajuta „partenerii” irakieni şi afgani.

“Secretarul general şi cu mine am avut o discuţie productivă despre ce poate face NATO mai mult în lupta împotriva terorismului”, a explicat Donald Trump.

“M-am plâns mult timp şi au făcut o schimbare, iar acum luptă împotriva terorismului”, susţine Trump. “Am spus că (NATO – n.r.) este un proiect învechit. Nu mai este”, a adăugat el.

În același timp, Donald Trump a îndemnat din nou statele membre NATO să îşi crească, la rândul lor, contribuţiile la finanţarea alianţei. “Dacă alte ţări îşi plătesc partea echitabilă în loc să se bazeze pe Statele Unite să acopere diferenţa, vom fi mult mai în siguranţă”, consideră preşedintele Statelor Unite.

La rândul său, Stoltenberg i-a mulţumit lui Trump pentru “o întâlnire excelentă şi foarte productivă”.

În timpul campaniei electorale, Trump a pus sub semnul întrebării în repetate rânduri scopul NATO şi s-a plâns că Statele Unite sunt nevoite să contribuie cu prea mult la securitatea comună. Totodată, el a neliniștit țările membre NATO, în special cele aflate în vecinătatea Rusiei, după ce a părut să pună condiții pentru apărarea țărilor membre ale Alianței.

Întâlnirea dintre Trump şi Stoltenberg a avut loc la câteva ore după ce secretarul american de Stat Rex Tillerson s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin în cursul unei deplasări la Moscova. “Lucrurile au mers destul de bine. Poate mai bine decât anticipat”, a spus Trump despre discuţiile de la Moscova.

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News