Liderul american și soția lui au fost primiți cu toate onorurile, iar în cinstea lor a fost întins covorul roșu și au cântat fanfare irlandeze, galeze și scoțiene. În timp ce urcau scările reședinței unde s-a născut Winston Churchill, liderul de la Casa Albă și premierul britanic Theresa May s-au ținut de mână.
Jurnaliștii din Marea Britanie au remarcat că probabil atmosfera a fost una încărcată, după interviul acordat de Trump în timp ce se afla la Bruxelles, în care liderul american o critica pe șefa guvernului de la Londra.
De altfel, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a spus că Trump “o respectă” pe May, astfel nu poate spune ceva rău despre aceasta.
Înainte de vizita lui Trump, Theresa May a vorbit în termeni laudativi despre relaţia specială a Marii Britanii cu SUA, scrie Mediafax.
“Nu există nici o alianţă mai solidă decât relaţia noastră specială cu SUA şi nu va fi nici o alianţă care să fie mai importantă în anii următori”, a declarat May, potrivit unui comunicat dat publicităţii de biroul premierului de la Londra.
Vineri, cei doi lideri vor vizita un obiectiv militar, apoi vor călători la reședința de vară a premierului, în zona Chequers, un conac aflat la 60 de kilometri nord-vest de Londra, unde cei doi lideri vor purta discuții bilaterale, urmate de o conferință de presă.
CITEȘTE ȘI: Marea corupţie din România: Numărul celor judecaţi s-a dublat în ultimii 5 ani. Care sunt cele 10 „porunci” către magistrați
FOTO: EPA