Procuroarea a precizat că statul solicită despăgubiri de 250 de milioane de dolari şi interdicţia conducerii unor companii pentru membrii familiei Trump citaţi în proces.

Într-o conferinţă de presă, Letitia James a declarat că Trump este chemat în judecată „pentru că a încălcat legea (…) cu scopul de a genera profituri pentru sine, pentru familia sa şi pentru firma sa”.

Decizia trimiterii în judecată a fost luată după o anchetă privind practicile fiscale ale grupului Trump Organization.

În dosarul de peste 200 de pagini se arată că frauda a inclus toate aspectele afacerii Trump, până la proprietățile și terenurile de golf ale acesteia. Organizația Trump și-a înșelat creditorii, asigurătorii și autoritățile fiscale prin supraevaluarea valorii proprietăților sale, susțin anchetatorii, potrivit CNN.

„Aceste acte de fraudă și denaturare au fost de natură similară, au fost comise de conducerea superioară a Organizației Trump ca parte a unui efort comun pentru fiecare declarație anuală de venit și au fost aprobate la cele mai înalte niveluri ale organizației, inclusiv de către însuși domnul Trump”, mai susține procuratura.

Fostul preşedinte a fost audiat de procuratura newyorkeză în urmă cu o lună. Ancheta civilă împotriva Trump Organization a fost deschisă după mărturia depusă în congres de Michael Cohen, fost avocat personal al lui Trump.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Cohen a făcut dezvăluiri despre evaluări frauduloase în plus sau în minus ale unor active ale organizaţiei; el a susţinut că ilegalităţile au fost comise pentru obţinerea unor împrumuturi, reducerea impozitelor sau indemnizaţii mai mari de asigurare.

Trump mai este anchetat şi în alte dosare, inclusiv unul privind arhivele prezidenţiale, în cadrul căruia a fost percheziţionată în 8 august reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, din Florida. Avocații fostului președinte american au admis, luni, că acesta ar putea fi pus sub acuzare de către FBI.

Foto: Profimedia Images

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Jumbo   •   22.09.2022, 15:23

Un procuror colorat numit acolo de un primar colorat, din greșeală ambii democrați, îl pun sub acuzare pe un fost președinte democrat alb. Stai și te întrebi dacă America mai este o democrație. Stai și te întrebi dacă America mai e a americanilor sau e a...era s o zic 😀, a naționalităților conlocuitoare.. Poate marea America va face implozie? Doamne ajuta! Sa ma justific. Un american simplu, de nivelul meu, dar american, care mai era și plin de heroină permanent, mi a zis odată ca pt ei, americanii, ultimul negru beat și drogat care doarme într un șanț e mai presus pt ei decât președintele tarii mele! Doamne ajuta!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI