Președintele SUA a transmis un mesaj clar și concis contra imigraţiei ilegale. „Sistemul nostru este complet, nu mai putem să vă acceptăm. Ţara noastră este plină. Aşadar faceţi cale întoarsă”, a spus Trump, potrivit Agerpres.

Imigranţii ilegali „copleşesc sistemul nostru de imigraţie şi aceasta nu mai poate continua”, a mai spus președintele Americii, în timpul unei întâlniri cu ofiţeri de poliţie de la graniţă, înainte de a inspecta o parte din zidul pe care intenţionează să-l ridice între SUA și Mexic.

Totodată, Donald Trump a lăudat rezultatele atitudinii sale ferme faţă de vecinul sudic. „Mexicul, pentru prima dată în decenii, face arestări semnificative la graniţa de sud, înainte ca migranţii să înceapă lunga călătorie spre Statele Unite”, a remarcat el, adăugând: ”Mexicul se comportă într-un mod absolut fantastic de patru zile. Îi opresc pe toţi”.

Donald Trump menţine presiunea asupra Mexicului, dar a declarat joi că nu va pune deocamdată în aplicare ameninţarea de a închide graniţa. Consecinţele economice ar fi considerabile pentru ambele ţări.

Foto: HEPTA


FRT a cumpărat echipament cu discount de la sponsorul COSR, pentru echipa de Cupa Davis. George Cosac: ”Căutăm cele mai bune prețuri”


 

Urmărește-ne pe Google News