La începutul acestui an, fostul lider american le-a cerut susținătorilor săi să organizeze proteste dacă va fi pus sub acuzare în oricare dintre numeroasele anchete penale din New York, Georgia și în cele efecuate de către autoritățile federale legate de acuzațiile de plăți ilegale pe care le-ar fi făcut în campania electorală, de interferențe electorale, de încercările de a anula pierderea alegerilor prezidențiale din 2020 și de păstrarea de documente strict secrete la domiciliul său după ce a părăsit funcția.

Sâmbătă, el a postat: „Protestați, luați-ne națiunea înapoi!”.

În postarea sa de pe rețeaua Truth Social, Trump a susţinut, fără a oferi dovezi, că „scurgeri ilegale” de la biroul procurorului districtual din Manhattan indică faptul că va fi arestat, dar nu a detaliat care vor fi acuzaţiile.

„Scurgeri ilegale de la biroul procurorului districtual din Manhattan, corupt şi extrem de politizat, indică faptul că, fără să poată fi dovedită vreo infracţiune, principalul candidat republican, puternic detaşat (în alegerile primare, n.r.), şi fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii va fi arestat marţi”, a scris Trump.

La New York, echipa procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, investighează cazul banilor pe care i-ar fi plătit starletei porno, iar așteptările că Trump ar putea fi pus sub acuzare încă de săptămâna viitoare au crescut. Martorii au apărut în fața unui mare juriu, inclusiv Stormy Daniels și fostul avocat al lui Trump, Michael Cohen.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

Forțele de ordine din New York au făcut pregătiri legate de siguranța publică în cazul în care Trump va fi pus sub acuzare.

Până acum, nu a existat niciun anunț public despre vreun termen legat de activitatea marelui juriu în acest caz, inclusiv despre un eventual vot privind punerea sub acuzare a lui Trump.

Purtătorul de cuvânt al biroului procurorului districtual nu a răspuns încă unei solicitări a agenției Reuters de a comenta situaţia, notează Agerpres.

Biroul procurorul districtual Alvin Bragg a prezentat dovezi, la începutul acestui an, unui mare juriu care investighează plăți de 130.000 de dolari pe care Michael Cohen, fostul avocat personal şi intermediar al lui Trump, le-a făcut către Stormy Daniels înaintea campaniei din 2016 a lui Trump.

Stormy Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, a susţinut că a avut o aventură cu Donald Trump cu un deceniu în urmă. Trump a negat acest lucru.

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

seaman651   •   19.03.2023, 00:33

Bufonul vrea sa repete scandalul de la Capitoliu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
FANATIK.RO
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Observatornews.ro
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI