Preşedintele american „a reacţionat, per total, extrem de bine la tratament” şi sănătatea sa „a rămas stabilă şi lipsită de orice indiciu care să sugereze un progres al bolii” după întoarcerea la Casa Albă.

„Sâmbătă se împlinesc zece zile de la diagnosticul de joi şi, pe baza traiectoriei diagnosticelor avansate stabilite de echipă, anticipez pe deplin revenirea în siguranţă a preşedintelui la angajamentele publice la acel moment”, a adăugat Conley.

Nerăbdător să reia campania electorală şi preocupat să proiecteze imaginea unui lider în formă, Donald Trump a revenit, luni seara, la Casa Albă şi de atunci a declarat de mai multe ori că se simte foarte bine.

Constrâns să rămână la Casa Albă, Donald Trump a declarat, joi, că nu crede că este contagios şi se simte suficient de bine pentru a relua mitingurile de campanie.

„Mi-ar plăcea să organizez un miting în seara asta. Am vrut să fac unul aseară”, a declarat Trump pentru Fox Business Network, adăugând că „dacă sunt la un miting, stau singur, foarte departe de toată lumea”. 

Donald Trump a anunțat pe 2 octombrie, pe Twitter, că a fost testat pozitiv cu COVID-19, atât el, cât și soția sa, Melania Trump. El a petrecut trei nopţi în Centrul medical militar Walter Reed.

 
 

Urmărește-ne pe Google News